<-- Dosare Juridice - Oglinda -->

Dosare Juridice - Banking

Scrisoarea de garanție bancară – titlu executoriu?



Anca Liana Caraiola Buftea, Anca Stefania Manolache
Foto: STOICA & Asociatii
Scrisoarea de garanție bancară este un instrument de garantare foarte des întâlnit în practică. Activitatea comercială internă și internațională nu poate fi concepută în absența garanțiilor de executare a obligațiilor contractuale sau de acoperire a riscurilor. Realitatea economică impune un principiu ferm: „mai întâi plătești, apoi se stabilește cine are dreptate”, principiu menit să crească atât încrederea și disciplina profesioniștilor, cât și rapiditatea fluxului comercial, datorită garantării plății, îndeosebi atunci când vorbim de activități de import-export, dar nu numai. 

Astfel, scrisoarea de garanție bancară, instrument de garantare sui generis, este întâlnită într-o varietate de domenii și raporturi obligaționale. Ea poate îmbraca forma garanției de participare la licitații în procedurile de achiziții publice prin care, de exemplu, se garantează solvabilitatea participantului la licitație; garanției de bună execuție a contractelor prin care se protejează riscul îndeplinirii sau neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor contractuale; scrisorii de mentenanță pentru asigurarea beneficiarilor împotriva riscului suportării reparațiilor in perioada de garanție; scrisorii de garanție bancară pentru plată (preț sau avans); scrisorii de garanție și contragaranție pentru credit etc.

De regulă, scrisoarea de garanție este emisă de o bancă, prin care aceasta se angajează în mod irevocabil și necondiționat ca, în cazul în care debitorul principal nu își va executa obligațiile la termen și în condițiile asumate prin contract (încheiat între debitorul principal și beneficiarul garanției), să plătească către beneficiarul garanției suma indicată în mod expres în conținutul scrisorii de garanție bancară.

Așadar, finalitatea practică a scrisorii de garanție bancară și varietatea raporturilor juridice în cadrul cărora este emisă impun o reglementare cât mai clară a regimului juridic aplicabil acestui instrument de garantare a obligațiilor contractuale. Orice lacună a legii sau orice prevedere legală, interpretabilă, pot conduce, în situațiile concrete ale speței, la soluții diferite și uneori contrare scopului creării acestei garanții moderne și flexibile.

Odată cu reglementarea garanțiilor autonome de către Noul Cod Civil, legiuitorul a făcut un pas înainte, dar nu și suficient, din punctul nostru de vedere, în stabilirea unui regim juridic unitar, clar și concis, aplicabil scrisorii de garanție bancară. Spunem că Noul Cod Civil nu a reglementat suficient scrisoarea de garanție bancară, întrucât, deși a înlăturat o serie de opinii divergente, exprimate în legătură cu natura ei juridică, nu a menționat în mod expres faptul că scrisoarea de garanție bancară este titlu executoriu. Or, aceste lacune legislative pot naște monștri. În lipsa unor texte explicite, instanțele de judecată din România nu au o practică unitară în ceea ce privește calificarea scrisorii de garanție bancară ca fiind titlu executoriu. În interpretări formaliste și lipsite de înțelegerea profundă a scopului instituției juridice analizate, inexistența unei mențiuni legale exprese în acest sens echivalează cu lipsirea beneficiarului scrisorii de garanție bancare de posibilitatea de a executa silit această garanție, prin simpla încuviințare a executării silite a unui titlu executoriu. În asemenea construcții juridice, întâlnite în practica instanțelor din București, beneficiarul scrisorii va trebui să inițieze un litigiu de fond, prin care instanța de judecată, analizând raportul juridic abstract, născut din scrisoarea de garanție bancară, să pronunțe o hotărâre care va putea fi pusă în executare.

Or, dacă emitentul este de rea-credință și nu execută scrisoarea de garanție bancară de bună-voie, creditorul se va găsi în situația de a fi obligat să înceapă un proces de durată și, nu de puține ori, greoi, pentru a o putea pune în executare.

Într-un asemenea scenariu, acest instrument bancar de garantare nu ar mai avea nicio finalitate. Practic, s-ar ajunge ca să nu existe în mod concret nicio garanție reală pentru beneficiarul scrisorii de garanție bancară.

Alte soluții judecătorești, apreciem noi corecte prin raportare la textele legale incidente și la scopul acestor instrumente moderne de garantare, recunosc că scrisoarea de garanție bancară este un titlu executoriu. În favoarea acestei concluzii pledează atât textele legale din legislația specială (legislația bancară), cât și normele generale (Noul Cod Civil).

Astfel, pe de o parte, potrivit art. 120 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006:”Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.” Pe de altă parte, Noul Cod Civil stabilește că scrisoarea de garanție bancară este un contract de garanție personală și autonomă, fiind reglementată în Titlul X Garanțiile personale, alături de fideiusiune și de alte garanții anume prevăzute de lege.

Tot astfel, potrivit unor opinii avizate, titlul constatator al garanției are caracter constitutiv de drepturi, ceea ce atrage calificarea scrisorii de garanție bancară drept un veritabil titlu de credit. Or, potrivit art. 640 din Codul de Procedură Civilă, sunt titluri executorii: cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de legea specială.

În concluzie, în opinia noastră, scrisoarea de garanție bancară este titlu executoriu, fie că ne raportăm la dispozițiile legislației bancare speciale, care prevăd că un contract de garanție personală, încheiat de o instituție de credit, este titlu executoriu, fie că ne raportăm la dispozițiile Codului de Procedură Civilă, care prevăd că titlurile de credit sunt titluri executorii.

Un articol scris de Anca Liana Caraiola Buftea, Senior Partner si Anca Ştefania Manolache, Senior Associate











2790 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă