"Spre marea noastră surprindere, reprezentanții Consiliului Concurenței din România au apărut la sediul nostru din Bruxelles în [data], însoțiți de poliția belgiană și de Autoritatea de Concurență din Belgia", relatează un comunicat public emis de către o întreprindere străină investigată de autoritatea de concurență română.
Așa începe totul: cu o bătaie la ușă
Putem doar să presupunem cât de mare este de fapt surpriza când afli că sediul din Belgia al companiei tale este inspectat în cadrul unei investigații derulate de către autoritatea de concurență română. Cu toate acestea, Consiliul Concurenței pare că a prins gustul investigațiilor transfrontaliere.
În trecut, mai multe companii cu sedii în afara granițelor României au fost investigate (și unele chiar amendate), însă metodele de investigație obișnuiau să fie mai relaxate. Companiile străine primeau mai degrabă solicitări de informații, în vreme ce companiile naționale erau supuse inspecțiilor. Începând cu anul 2017, Consiliul Concurenței a depășit granițele țării: cu ajutorul autorităților de concurență naționale și al poliției locale, Consiliul a desfășurat inspecții inopinate la companii din Italia, Marea Britanie si Belgia, în două dintre investigațiile aflate în derulare în domeniul asigurărilor si cel al pieței farmaceutice.
În acest context, se naște o întrebare absolut legitimă: cum poate Consiliul Concurenței din România să inspecteze companii situate oriunde pe teritoriul UE?
În primul rând, este suficient să existe o suspiciune nu doar de încălcare a legii concurenţei române, ci şi a Articolelor 101 sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ceea ce se întâmplă în fapt în majoritatea investigaţiilor importante din ultima vreme. Odată ce această formalitate este "bifată", chiar legislaţia europeană (i.e. Regulamentul 1/2003) stabilește regulile pentru cooperarea transfronalieră între autorităţi. Această cooperare poate implica inspecții inopinate la sediul din străinătate al unor entităţi sau chiar la domiciliul unor persoane fizice suspectate că ar deţine probe relevante pentru investigaţie. Inspecţiile sunt hotărâte de către Consiliu, cu toate că regulile de procedură care vor guverna operaţiunea de colectare a probelor sunt cele ale statului pe teritoriul căruia se desfăşoară acestea. În consecinţă, subiecţilor inspecției li se acordă garanţii procedurale conform propriei legislaţii. Mai mult, sub "libera circulaţie a probelor" stabilită de Regulamentul 1/2003, compania investigată trebuie să primească aceleaşi garanţii şi standarde pe parcursul procedurii ca cele de care se bucură companiile din România, pentru a evita fenomenul de "forum shopping" de către autorităţile de concurenţă.
În al doilea rând, inspecția însăși nu poate fi derulată de către Consiliul Concurenței, ci de către autoritatea națională de concurență, cu sprijinul agenților de forță, la nevoie, în numele și pe seama Consiliului Concurenței. Inspectorii de la Consiliul Concurenței pot să fie (și de cele mai multe ori sunt) prezenți la locul inspecției pentru a asista autoritatea străină, însă au nevoie de autorizarea companiei țintă pentru a participa propriu-zis la inspecție. Inspecțiile se desfășoară în conformitate cu legea statului membru pe teritoriul căruia se derulează.
Documentele sau e-mail-urile pot fi reţinute, indiferent de limba în care sunt redactate. Entităţii sau persoanei fizice inspectate li s-ar putea cere mai târziu, pe perioada investigaţiei, să prezinte extrase traduse în română din respectivele documente ori e-mail-uri.
În virtutea gradului ridicat de convergență a competențelor autorităților europene de concurență, inspecția ar trebui să se desfășoare asemănător în toate statele Uniunii Europene, cu toate că pot exista mici diferențe de la un stat la altul.
Anticipăm că această interacțiune transfrontalieră se va dezvolta și mai mult în viitorul apropiat. Directiva ECN+*, care urmează să dea chiar mai multe competențe autorităților naționale de concurență, are ca obiectiv să faciliteze investigațiile transfrontaliere, inclusiv asistența reciprocă în inspecții inopinate.
Această "liberă circulație a probelor" nu este scutită de critici, întrucât poate să conducă la un conflict de legi, afectând pe această cale drepturile fundamentale ale companiei.
Schimburile de informații între autoritatea națională de concurență și Consiliul Concurenței în astfel de operațiuni transfrontaliere trebuie să respecte regulile stabilite prin Regulamentul 1/2003, iar părțile investigate trebuie să beneficieze de drepturi procedurale specifice.
În medie, o investigație a Consiliului Concurenței poate dura până la trei ani, timp în care părților li se poate cere să răspundă la mai multe cereri de informații. Acestea pot face inclusiv obiectul unor inspecții suplimentare în cazul în care există indicii privind noi potențiale încălcări sau dacă investigația este extinsă împotriva unor noi părți.
Un articol scris de Georgiana Bădescu (partner, Schoenherr și Asociații SCA; g.badescu@schoenherr.eu), Volker Weiss (partner, Schoenherr Belgia; v.weiss@schoenherr.eu) și Mona Banu (senior attorney at law, Schoenherr și Asociații SCA; m.banu@schoenherr.eu), avocați specializați în dreptul concurenței și dreptul Uniunii Europene.
*Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să fie organisme mai eficace de asigurare a respectării normelor și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne 2017/0063 (COD)
