Acțiunile de precauție luate pentru a limita riscul de răspândire a COVID-19 au consecințe economice importante, și există o serie de industrii - precum cea a turismului, a organizării de evenimente sau cea hotelieră - care sunt deja afectate, fiind nevoie de intervenții rapide din partea statului român. Ne putem astepta ca și alte sectoare să fie afectate în perioada următoare, cum ar fi cel de comercializare cu amănuntul (inclusiv mall-urile) sau sectorul bancar (prin dificultățile companiilor și ale persoanelor fizice de a plăti ratele scadente datorită lipsei temporare de lichidități).

Carmen Peli, Oana BucșaFoto: PeliPartners

Ce poate face statul român pentru a proteja economia în această perioadă?

Măsuri de sprijin financiar pentru companii

În primul rând, statul român poate concepe măsuri de sprijin pentru companiile din sectoarele afectate, prin relaxarea temporară a reglementărilor, acordarea de subvenții salariale, suspendarea plății impozitelor, TVA-ului sau contribuțiilor sociale.

Măsurile avute în vedere pentru atenuarea consecințelor comerciale ale COVID-19 nu cad sub incidența regulilor privind ajutoarele de stat, în măsura în care avantajele sunt neselective și sunt disponibile tuturor întreprinderilor. Mai multă atenție este necesară pentru adoptarea unor măsuri aplicabile doar anumitor categorii de întreprinderi sau sectoare de activitate, întrucât acestea ar putea intra în sfera ajutorului de stat.

Separat de acestea, normele de ajutor de stat stabilite la nivel european îi permit statului român - în anumite condiții - să ajute companiile să facă față deficitului de lichiditate. Astfel, se poate institui, spre exemplu, o schemă de ajutor de ajutor pentru IMM-uri, pentru a permite acestora să își acopere nevoile de lichiditate pentru o perioadă de până la 18 luni.

De asemenea, în baza articolului 107(2)(b) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, statul român poate compensa companiile pentru pagubele provocate de evenimente extraodinare. Vestea bună venită din partea Uniunii Europene este că la nivelul acesteia COVID-19 a fost deja calificat drept un eveniment extraordinar, care justifică măsuri excepționale din partea statelor membre pentru a compensa prejudiciile economice determinate de acesta.

Astfel, Comisia Europeană a aplicat acest articol aprobând o schemă de ajutor de stat în valoare de 12 milioane de euro instituită de Danemarca, prin care se urmărește compensarea organizatorilor de evenimente care au fost anulate sau amânate din cauza Coronavirus, respectiv cele cu mai mult de 1000 de participanți sau care vizau grupuri de risc, precum persoanele în vârstă sau vulnerabile, indiferent de numărul de participanți.

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat în termen de 24 de ore de la primirea notificării, arâtând importanța pe care o acordă identificării de soluții rapide pentru salvarea operatorilor economici afectați de COVID-19 și implicit pentru susținerea economiei.

Aprobarea schemelor de ajutor de stat de către Comisia Europeană este foarte importantă: in lipsa acesteia, ajutorul de stat poate fi declarat ilegal, iar companiilor beneficiare li se poate solicita rambursarea beneficiului primit.

Măsuri de sprijin pentru consumatori

Combaterea creșterii excesive a prețurilor

Privind din perspectiva consumatorilor, legislația de concurență prevede posibilitatea Guvernului de a dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor sau chiar blocarea acestora pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale precum situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă sau disfuncționalitate evidentă a pieței.

Astfel de măsuri pot fi adoptate prin hotărâre de Guvern pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, pe perioada în care persistă împrejurările care au determinat adoptarea acestora.

La acest moment, Guvernul are în vedere să intervină și să plafoneze prețul la anumite echipamente medicale și medicamente, pentru a evita specula. În funcție de disponibilitatea produselor pe piață, e posibil însă să vedem intervenții inclusiv cu privire la unele categorii de alimente.

S-a pus problema dacă specula poate fi sancționată cu ajutorul regulilor de concurență, iar răspunsul este nuanțat. Astfel, legea concurenței interzice companiilor dominante să practice „prețuri excesive”, iar caracterul excesiv se va determina de la caz la caz. Prețul produselor și serviciilor se formează pe piață, prin interacțiunea dintre furnizori și clienți. Este de așteptat însă ca autoritatea de concurență să se uite la modificările de preț și la cauzele acestora pentru a înțelege dacă operatorii economici au acționat în mod abuziv.

Suport financiar acordat direct consumatorilor

Nu în ultimul rând, statul român poate acorda suport financiar direct consumatorilor, pentru servicii sau bilete anulate al căror preț nu este rambursat de către operatorii economici.

Măsuri restrictive ale autorităţilor si impactul acestora asupra întreprinderilor

Se pune problema dacă în această perioadă autoritățile centrale sau locale pot adopta măsuri care restrâng concurența.

Legea concurenței prevede că autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale ori locale nu pot adopta măsuri (acţiuni sau inacţiuni) care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum limitarea libertăţii comerţului sau stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.

Spre exemplu, această regulă ar putea fi încălcată dacă autoritățile stabilesc restricții în comercializarea anumitor dezinfectanți, sau limitează folosirea anumitor platforme online în detrimentul altora.

Consiliul Concurenței nu poate aplica amenzi autorităților statului, însă poate dispune măsuri de încetare a restricțiilor și poate introduce acţiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei.

Concluzii

Atât legislația europeană cât și cea națională îi conferă statului o serie de pârghii importante pentru a interveni și sprijini industriile afectate de răspândirea COVID-19. Este important însă ca intervențiile statului să ajute la menținerea echilibrului economic și ca acest context social să nu fie folosit pentru a avantaja anumite industrii sau companii în detrimentul altora, în lipsa unor justificări de interes public general.

Articol semnat de Carmen Peli, Oana Ambrozie - PeliPartners