Odată cu Directiva 2014/104/UE privind acțiunile în despăgubire în cazul încălcărilor în materie de concurență, transpusă în legislația națională în anul 2017, au fost armonizate regulile și condițiile de bază în care persoanele fizice sau juridice - fie ele consumatori, companii sau autorități publice - au posibilitatea de a solicita daune pentru prejudicii rezultate din comportamente anticoncurențiale.
Totuși, această directivă nu a avut efectul așteptat, numărul cazurilor de solicitări de despăgubiri formulate în fața instanțelor de judecată din România fiind în continuare unul redus. Motivele sunt diverse și au în considerare, spre exemplu, dificultățile întâmpinate în cuantificarea sau dovedirea prejudiciului sau în determinarea măsurii în care o anumită persoană îndeplinește condițiile efective pentru a solicita despăgubiri.
La finalul anului trecut, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a adus o serie de clarificări cu privire la sfera persoanelor care pot solicita despăgubiri pentru prejudicii rezultate din înțelegeri sau practici anticoncurențiale. Astfel, prin Hotărârea Curții din 12 decembrie 2019 în cauza C-435/18, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă din Austria, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că dreptul la despăgubiri nu este rezervat doar persoanelor care acționează în calitate de furnizori sau de cumpărători pe piața afectată de o înțelegere sau o practică anticoncurențială, ci poate fi recunoscut și finanțatorilor acestora.
Cauza a vizat situația Land Oberösterreich, un organism public din Austria care acorda împrumuturi subvenționate pentru construirea de locuințe, într-o perioadă în care era în desfășurare o înțelegere anticoncurențială de împărțire a pieței ascensoarelor și a scărilor rulante. Land Oberösterreich acordase unui număr mare de persoane împrumuturi subvenționate destinate finanțării proiectelor de construcții, în temeiul unor dispoziții legale privind construcția de locuințe.
Conform Land Oberösterreich, costurile legate de instalarea de ascensoare, incluse în costurile de construcție globale plătite de beneficiarii subvențiilor, au fost mai ridicate ca urmare a înțelegerii anticoncurențiale existente pe piața ascensoarelor. Dacă înțelegerea de împărțire a pieței ascensoarelor nu ar fi existat, Land Oberösterreich ar fi acordat cu împrumut sume mai scăzute și ar fi putut investi diferența.
La cererea instanței supreme din Austria, care analiza cauza pe fond, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că persoane precum Land Oberösterreich, ce nu au acționat direct pe piața pe care a avut loc conduita anticoncurențială, dar care au acordat subvenții de natura celor de mai sus pot solicita despăgubiri din partea companiilor participante la cartel.
Conform Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel de persoane au dreptul de a solicita prejudiciul suferit din cauza faptului că nu au putut utiliza în alte scopuri mai profitabile diferența dintre subvenția acordată efectiv și cea care ar fi fost aplicabilă în lipsa înțelegerii anticoncurențiale.
Astfel, hotărărea analizată ne arată că dreptul la despăgubiri nu este conferit doar actorilor clasici de pe pe o anumită piață - furnizori, clienți direcți / indirecți sau consumatori finali ai unui anumit produs sau serviciu și că realitatea economică ne permite să formulăm o acțiune de solicitare de daune și în alte scenarii în care putem identifica o legătură de cauzalitate între acestea și un anumit comportament anticoncurențial.
În același timp, raționamentul Curții aduce în discuție și faptul că o instanță de judecată poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul efectiv suferit de o anumită persoană numai dacă se poate stabili și cuantifica supraprețul care a rezultat ca urmare a înțelegerii sau a practicii anticoncurențiale.
Se nasc în acest context câteva întrebări. Spre exemplu, ne putem întreba dacă astfel de cereri de despăgubiri ar putea fi admise pe piețe în pierdere, care privesc produse sau servicii vândute fără recuperarea tuturor costurilor. Practica autorităților de concurență ne arată că pot fi sancționate comportamente anticoncurențiale chiar și atunci când acestea vizează, spre exemplu, stabilirea unui preț fix sub costuri.
Totuși, la acest moment, pare a fi dificil de justificat economic un scenariu în care operatorii economici participanți la o înțelegere sau practică anticoncurențială ar putea fi obligați la plata de despăgubiri în măsura în care din analizele de piață reiese că aceștia au vândut în pierdere în perioada investigată.
O altă întrebare care apare adesea în astfel de spețe se referă la cuantificarea acestui „suprapreț” care ar fi plătit în contextul unei înțelegeri sau practici anticoncurențiale.
Dacă autoritatea de concurență nu a stabilit cu claritate nivelul prețului de piață corect în lipsa conduitei anticoncurențiale, atunci este necesară o expertiză complexă pentru a determina și oferi despăgubiri cu privire la „suprapreț”. Rămâne de urmărit cum vor decide instanțele de judecată să trateze astfel de cazuri.
Un articol semnat de Carmen Peli, Partner și Oana Ambrozie, Senior Associate, PeliPartners
