Procesul de liberalizare a pieței gazelor naturale din România, început încă din 2001, în contextul pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, a fost finalizat. Cel puțin pe hârtie. Sub aspect legislativ, liberalizarea integrală a pieței de energie electrică și de gaze naturale s-a produs încă de la 1 ianuarie 2007. La nivel practic, la 1 ianuarie 2015 s-a realizat dereglementarea prețurilor pentru clienții non - casnici, liberalizarea completă a prețurilor pentru clienții casnici urmând să se realizeze până la 30 iunie 2021.
Liberalizarea pieței de gaze naturale presupune că toți clienții au posibilitatea de a-și alege în mod liber furnizorul de gaze și de a negocia cu aceștia în mod direct contractele de vânzare – cumpărare, prețul fiind stabilit pe baza cererii și ofertei. Principiul este în concordanță cu actele normative adoptate la nivel european, fiind adoptate multiple reglementări la nivel național în sensul implementării acestuia, în special pentru facilitarea schimbării de către client a furnizorului de gaze.
Pe fondul unei adevărate efervescențe legislative din ultima perioadă în domeniul gazelor naturale, ne propunem să analizăm pe scurt câteva dintre motivele pentru care libertatea clienților de a-și alege furnizorul de gaze nu este încă deplină și felul în care această situație influențează concurența de pe piața din România.
Dreptul clientului de a-și alege în mod liber furnizorul de gaze naturale. De la teorie la practică
Începând cu 1 ianuarie 2007, legislația din domeniu a consacrat deschiderea integrală a pieței de gaze naturale și, odată cu aceasta, dreptul clientului de a-și alege în mod liber furnizorul.
Pentru a încuraja clienții să își exercite acest drept, ANRE a luat mai multe măsuri menite să stimuleze concurența între furnizori și să protejeze clienții în relația cu aceștia. Una dintre principalele măsuri, menită să protejeze clienții împotriva unor eventuale clauze abuzive, a fost reglementarea unor clauze obligatorii în contractele de furnizare (e.g. dreptul clientului de a denunța unilateral contractul cu termen de preaviz de 21 de zile, interdicția prevederii unor penalități pentru încetarea contractului, stabilirea regimului penalităților de întârziere etc.).
În plus, în dorința de a facilita clienților accesul la informații privind ofertele diverșilor furnizori, ANRE a publicat pe site-ul instituției un comparator de oferte de furnizare a gazelor. De asemenea, au fost puse la dispoziția clienților informații cu privire la drepturile lor în relația cu furnizorii, procedura de schimbare a furnizorului etc.
Există numeroase exemple de intervenții publice, în care reprezentanții ANRE au informat clienții asupra unor posibile „capcane” ale contractelor încheiate cu furnizorii din piața concurențială, insistând asupra faptului că orice client trebuie să se asigure că eventualele condiții avantajoase din ofertă se mențin pe întreaga perioadă a contractului și că respectivele contracte respectă prevederile legale, în special cele cu privire la plata certificatelor verzi sau a contribuței de cogenerare.
În ciuda modificărilor legislative și a eforturilor depuse de ANRE, realitatea arată că, cel puțin la nivelul clienților casnici, se manifestă o puternică „inerție”. Astfel, conform rapoartelor publicate de ANRE, în iunie 2018 doar 4,03% din clienții casnici erau eligibili, adică optaseră pentru trecerea la regimul de furnizare concurențial, pe baza unui contract negociat cu furnizorul de gaze. Un procent de 95,97% dintre clienții casnici se află încă sub regim reglementat.
Lipsa de informare – principala cauză a „inerției” clienților casnici?
Lipsa de informare la nivelul clienților, cu privire la drepturile și obligațiile lor în relația cu furnizorul și la reglementările legislative din domeniu, reprezintă piedici reale în calea schimbării furnizorului de gaze. Chiar și după trecerea în piața concurențială, clienții casnici continuă să aibă ca furnizor de gaze societatea care face parte din același grup cu deținătorul concesiunii pentru distribuția gazelor din regiunea în care se găsește clientul.
Acest fenomen continuă să se manifeste chiar și în contextul introducerii obligației legale a entităților integrate din domeniul energiei de a-și separa clar operațiunile de distribuție și de furnizare, inclusiv la nivel de identitate vizuală (pentru a se evita transferul de notorietate de la societatea de distribuție la cea de furnizare din cadrul grupului), ceea ce a determinat schimbarea, în anul 2017, a denumirii mai multor societăți de distribuție prezente în România.
Eforturile de informare a clienților sunt, în mare parte, lăsate în sarcina autorităților, în condițiile în care micii furnizori de gaze sunt lipsiți de resurse sau de interes pentru a investi în campanii de informare sau în marketing pentru atragerea de clienți din segmentul casnic, preferând să se concentreze pe clienții non-casnici (mai puțin numeroși și cu putere de negociere superioară, dar cu costuri mai reduse de tranzacționare).
Pe lângă lipsa de informare, percepția despre caracterul reglementat al acestui sector, eventuale experiențe negative ale clientului la încercările de schimbare a furnizorului în alte domenii, caracterul tehnic al normelor din sector, greu accesibile clienților obișnuiți, precum și, în unele situații, comportamentul societății de distribuție, sunt elemente care contribuie la menținerea unei apetit redus al clienților casnici de a-și schimba furnizorul de gaze.
Clienții non-casnici – mai bine informați, dar nu lipsiți de probleme
Dacă în privința clienților non-casnici, cifrele privind exercitarea eligibilității arată mult mai bine, în realitate, nici în acest domeniu schimbarea furnizorului de gaze nu este tocmai facilă.
Sectorul gazelor este un domeniu puternic reglementat, iar cadrul legislativ se află într-o continuă schimbare. În ultima perioadă au fost adoptate sau sunt în stadiu de proiect numeroase reglementări, de la ordonanțe de modificare a Legii energiei, la regulamente și norme adoptate de ANRE.
Introducerea de cote minime obligatorii pentru tranzacționarea pe piețele centralizate, modificarea plafoanelor aplicabile, modificarea procedurilor privind rezervarea de capacitate în Sistemul Național de Transport (SNT), eliminarea mecanismului de facilitate de transfer de gaze etc., sunt doar câteva astfel de modificări, care deși necesare, sporesc complexitatea cadrului de reglementare.
Companiile afectate de aceste norme sunt, de multe ori, obligate să se adapteze rapid și din mers la cerințele impuse de modificările legislative, ceea ce le afectează activitatea și capacitatea de a-și face planuri pe termen mediu și lung.
A naviga prin acest adevărat hățiș legislativ se poate dovedi o provocare chiar și pentru companiile mari din domeniul energetic, care posedă resurse financiare și juridice adecvate și cu atât mai mult pentru societățile mici, pentru care gazele reprezintă doar unul dintre inputurile utilizate.
Mai mult decât atât, nu de puține ori reglementarea nu merge până la capăt, existând lacune, care sunt foarte greu de depășit atunci când vine vorba despre implementarea efectivă a regulilor. Spre exemplu, legislația consacră dreptul clientului de a-și alege liber furnizorul și, implicit, de a-și schimba furnizorul. Cu toate acestea, legislația în forma actuală nu permite ca, după exercitarea de către clientul non-casnic a dreptului de a-și schimba furnizorul, noului furnizor să îi fie alocată automat capacitatea de transport rezervată de către furnizorul inițial la punctele de ieșire din SNT.
Rezolvarea acestei probleme, prin reglementarea principiului „capacitatea urmează clientul”, s-a încercat de curând, printr-un proiect de ordin publicat de ANRE, care prevedea transferarea automată a capacității rezervate, din portofoliul furnizorului inițial în cel al furnizorului subsecvent. Din păcate, forma finală a actului, adoptată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 161/2018 de modificare a Codului rețelei pentru SNT, nu a mai menținut prevederea respectivă.
Ce înseamnă în concret acest lucru pentru un furnizor de gaze? Lacuna de reglementare descrisă îi afectează atât pe furnizorul inițial, cât și pe cel subsecvent, dar și pe clientul care dorește să își schimbe furnizorul. Astfel, după plecarea clientului, furnizorul inițial rămâne cu o capacitate rezervată suplimentară nefolosită, ceea ce poate conduce la proceduri, pe alocuri greoaie, de returnare voluntară de capacitate sau chiar de transfer obligatoriu de capacitate, la solicitarea operatorului de transport și sistem. Nerespectarea acestor obligații poate conduce la sancționarea furnizorului pentru neutilizarea/nereturnarea capacității rezervate. Pentru furnizorul subsecvent, care nu are posibilitatea de a previziona de la începutul anului gazier câți clienți noi ar putea atrage pe parcursul anului, un nou client poate înseamnă necesitatea de a crește capacitatea rezervată inițial. În funcție de momentul din anul gazier în care intervine schimbarea și de cantitățile solicitate de noul client, acest lucru poate conduce la necesitatea rezervării, de către furnizor, a unor produse de capacitate cu un cost mai ridicat (fiind obligat să recurgă la capacitate trimestrială, lunară, zilnică).
Dificultățile de această natură sunt mai greu de surmontat de către furnizorii de mici dimensiuni, care nu dețin un portofoliu consistent de clienți, care să le permită să își optimizeze costurile, inclusiv în privința rezervărilor de capacitate.
Concurență fără concurenți?
La nivel teoretic, unul dintre efectele liberalizării ar trebui să fie intrarea pe piață de noi jucători. Cu toate acestea, rapoartele ANRE ne arată că, dacă în luna ianuarie 2017, pe piața de gaze acționau 91 de furnizori, acest număr a scăzut la 87, în luna ianuarie 2018, și la 85 în luna iunie 2018.
Pe lângă lipsa de informare, neclaritățile și lacunele din cadrul de reglementare pot genera dificultăți semnificative în practică. Așa cum am exemplificat, anumite lacune de reglementare pot crea bariere tehnice, care generează costuri adiționale de tranzacționare, care sunt ulterior transferate clienților finali. Aceste dificultăți practice pot împiedica furnizorii, mai ales pe cei mici, să avanseze oferte competitive către clienții altor furnizori, dat fiind că eventualele costuri de rezervare de capacitate suplimentară se vor regăsi în final în prețurile practicate de furnizor.
Reducerea competitivității furnizorilor de gaze, și mai ales a celor mici, diminuează presiunea concurențială pe care aceștia ar putea-o exercita asupra marilor furnizori.
Impactul cumulat al acestori factori contribuie la menținerea unui anumit status quo, structura concurențială a pieței furnizării de gaze către clienții finali în regim concurențial nemodificându-se, în ceea ce privește oferta, în mod substanțial între decembrie 2014 și 30 iunie 2018.
Astfel, în condițiile în care baza de clienți eligibili a crescut semnificativ, iar gradul de deschidere a pieței cu amănuntul de gaze a înregistrat, de asemenea, o anumită creștere (de la 56,99%, în decembrie 2014, la 69,55%, în iunie 2018), indicatorii care măsoară parametrii concurențiali, și anume indicele Herfindhal-Hirschmann – HHI (care măsoară gradul de concentrare a pieței) și indicatorul CR3 (cota de piață agregată a primilor trei furnizori), monitorizați de ANRE, s-au menținut la valori constante. Astfel, indicele HHI continuă să înregistreze valori de peste 1.500 (indicând o piață puternic concentrată), în timp ce CR3 s-a menținut în jurul valorii de 66%.
Datele furnizate de ANRE indică existența, la nivelul lunii iunie 2018, a unui număr de 85 de societăți care dețin licență de furnizare. Cu toate acestea, așa cum am menționat, trei societăți dețin împreună cca. 66% din piață. De asemenea, primele cinci poziții din piață sunt ocupate de societăți care sunt în același timp fie mari producători de gaze din producția internă, fie fac parte din același grup cu societăți care sunt concesionare ale serviciului de distribuție de gaze în regiuni extinse. Cel mai mare furnizor, care nu îndeplinește aceste condiții, are o cotă de piață de aprox. 4%, fiind urmat de alți cinci furnizori, care dețin cote de piață individuale între 1,78% și 0,75%.
Concluzii
Ca și în alte domenii, trecerea sectorului de gaze de la un regim reglementat la concurență nu este un proces facil. Inițiativele de informare a clienților cu privire la dreptul de a-și alege și schimba în mod liber furnizorul de gaze sunt binevenite și ar trebui intensificate. Cu toate acestea, astfel de campanii de informare trebuie să fie însoțite de măsuri rapide și concrete de simplificare a cadrului legislativ existent și de eliminare a barierelor care împiedică exercitarea unei concurențe efective între furnizori.
Deși sună a paradox, stimularea concurenței pare a fi cea mai sigură cale pentru ca liberalizarea să devină, dintr-un deziderat adoptat în contextul aspirațiilor europene ale României și mereu amânat, o realitate.
Un articol semnat de Georgeta Gavriloiu, Senior Associate și Alina Stoica, Associate
