Deloitte România a asistat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în implementarea proiectului „Creșterea eficienței activității de control fiscal în România”, derulat cu sprijinul Comisiei Europene – Direcția Generală de Sprijin pentru Reforme Structurale (DG REFORM), în perioada iunie 2022 – noiembrie 2023. Proiectul, care face parte din procesul de digitalizare a administrației fiscale, a vizat îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu privire la modernizarea activității de control fiscal, cu scopul de a simplifica acest proces, atât pentru contribuabili, cât și pentru ANAF, și de a contribui la reducerea evaziunii fiscale și, implicit, la creșterea veniturilor la bugetul de stat.

DeloitteFoto: Deloitte Romania

Proiectul, finanțat din fonduri europene, prin Serviciul de Sprijin pentru Reforme Structurale, a vizat cu precădere modificarea cadrului legislativ, procedural și metodologic care guvernează activitatea de control fiscal din România, astfel încât să crească ponderea controalelor la distanță, mai eficiente atât ca durată, cât și în materie de costuri, iar resursele astfel eliberate să fie direcționate către verificări țintite, pe arii de risc.

„Ne bucurăm că am putut contribui la implementare acestui proiect, pentru modernizarea sistemului de administrare a taxelor din România. Ca parte a proiectului, am realizat o analiză comparativă a activității de control fiscal din România și din alte șapte țări din Europa, respectiv Danemarca, Olanda, Irlanda, Spania, Italia, Polonia și Cehia, și am constatat că noua paradigmă, axată pe conformare voluntară, transformare digitală și orientare către îmbunătățirea relației dintre administrația fiscală și contribuabili reprezintă principalele tendințe din administrațiile fiscale moderne. România a făcut pași importanți și urmează o tendință de aliniere la bunele practici internaționale, însă procesul de modernizare și digitalizare este unul de durată, dacă nu chiar unul permanent. În consecință, finalizarea acestui proiect este un pas înainte în direcția modernizării activității de control, dar reprezintă doar o etapă a procesului de reformă, care este unul amplu și trebuie să continue cu implementarea unui sistem modern de management integrat al riscurilor, dezvoltat în conformitate cu bunele practici internaționale. Acesta este însă un proiect distinct, extrem de complex, care urmează să fie implementat în anii care urmează”, a declarat Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, coordonatorul proiectului.

Echipa multidisciplinară din cadrul Deloitte România care a oferit asistență fiscală și juridică ANAF pe parcursul întregului proiect a fost formată din Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Dan Bădin și Raluca Bontaș, Parteneri Servicii Fiscale, Mihaela Popescu-Ichim, Director, Monica Țariuc, Director, Anca Ghizdavu, Senior Manager, Alexandru Rotariu, Consultant Senior, și avocații specializați în litigii fiscale Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, Ștefan Mihărtescu și Cătălin Chibzui, Managing Associates, și Tatiana Milu, Associate, din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal.

Concret, pe parcursul proiectului, reprezentanții Deloitte România au elaborat propuneri de modificare a legislației primare și secundare în materia controalelor fiscale, pentru a alinia cadrul legislativ existent la obiectivele reformei activității de control fiscal. Aceste propuneri au vizat în principal măsuri de încurajare a conformării voluntare a contribuabililor persoane fizice și juridice, efectuarea controalelor fiscale la distanță și țintite pe arii de risc, comunicarea la distanță în cursul controalelor fiscale, dezvoltarea regulilor de efectuare a verificării documentare, dar și reașezarea legislativă a controlului anti-fraudă în contextul Codului de procedură fiscală. Ca urmare a propunerilor și recomandărilor efectuate și a procesului obișnuit de aprobare instituțională, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului 188/2022, de modificare a Codului de Procedură Fiscală, publicată în decembrie 2022.

În plus, în cadrul proiectului a fost elaborat un nou manual de control fiscal, care a fost publicat pe anaf.ro, pentru a putea fi consultat inclusiv de contribuabili. Totodată, a fost stabilit un set de indicatori de performanță pentru a monitoriza evoluția procesului de reformă a activității de control fiscal, dar și un plan de măsuri viitoare, pentru perioada 2024 - 2025, pentru continuarea demersurilor de actualizare a legislației, de digitalizare și de îmbunătățire a managementului resurselor. Iar ca ultimă etapă substanțială, proiectul a presupus derularea unor sesiuni de pregătire pentru un număr semnificativ de formatori din cadrul ANAF, în vederea diseminării în cadrul instituției a informațiilor privind proiectul de reformă și a modificărilor privind cadrul legislativ și metodologic în materia controlului fiscal, care au intervenit ca urmare a acestui proiect.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 415.000 de profesioniști la nivel mondial.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.