Cheltuielile de sărbători se mențin, anul acesta, la nivelul din 2021, chiar dacă 37% dintre consumatori spun că situația lor financiară s-a înrăutățit comparativ cu anul trecut, iar aproximativ trei sferturi (73%) se așteaptă ca produsele să fie mai scumpe, potrivit studiului Deloitte holiday retail survey 2022. Cu toate acestea, consumatorii cu venituri mici plănuiesc să cheltuiască în perioada sărbătorilor cu 25% mai mult decât anul trecut. În același timp, 77% dintre comercianți estimează că vânzările vor crește, în această perioadă, față de 2021.

Raluca Baldea, Deloitte RomaniaFoto: Deloitte Romania

Conform studiului, 41% dintre consumatori prevăd o evoluție defavorabilă a economiei anul viitor, procent în creștere de la 33% în 2021 și 27% în 2020. În aceste condiții, consumatorii renunță la cumpărăturile neesențiale, care scad cu 12%, pentru a oferi cadouri sub formă de produse (+1%) și sub forma unor experiențe care implică socializare, respectiv petreceri, ieșiri la restaurant sau bilete la concert (+7%). Însă numărul mediu de cadouri scade de la 16, anul trecut, la nouă, anul acesta, și preferința se mută pe produsele de tipul cardurilor cadou (în urcare cu 7%).

Pentru a compensa creșterea prețurilor, 32% dintre cumpărători caută să achiziționeze articole reutilizabile (folosite/recondiționate), iar 48% dintre comercianți spun că vor vinde astfel de produse în acest sezon.

Majorarea prețurilor reprezintă o motivație atât pentru cei care spun că vor cheltui mai mult anul acesta de sărbători (51%), cât și pentru cei care vor cheltui mai puțin (66%). De altfel, și comercianții estimează că prețurile produselor lor vor crește cu până la 10% (43% dintre comercianți) sau chiar mai mult (20% dintre comercianți).

„Inflația reprezintă, în prezent, o provocare atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru populație în majoritatea statelor lumii. În aceste condiții, 34% dintre cetățenii Uniunii Europene spun că principala lor preocupare este legată de creșterea prețurilor și, implicit, a costului vieții. În România, 54% dintre respondenți au indicat scumpirea bunurilor de consum și a energiei ca fiind cele mai importante probleme cu care se confruntă. Cu toate acestea, în prima jumătate a acestui an, consumul privat a fost principalul determinant al creșterii economiei românești (+7,5% față de aceeași perioadă a anului trecut), iar pentru perioada următoare prognozele oficiale indică un ritm anual de 2,7%”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, și Liderul industriei de retail și bunuri de larg consum.

Ca și în anii precedenți, cumpărăturile online sunt pe cale să domine sezonul, dar magazinele fizice recâștigă din terenul pierdut în timpul pandemiei. Astfel, anul acesta, 35% din bugetul alocat cheltuielilor de sărbători merge către magazinele fizice (în creștere de la un minim de 28% în 2020), dar 63%, către cumpărăturile online. Totodată, 34% dintre consumatori plănuiesc să folosească rețelele sociale pentru cumpărăturile de sărbători, procentul fiind mult mai ridicat în rândul tinerilor Millennials (56%) și al celor din Generația Z (60%).

Totodată, aproximativ patru din zece consumatori intenționează să aleagă cadouri durabile, iar aceștia vor să cheltuiască cu 14% peste medie, spre deosebire de ceilalți, care caută să își reducă cheltuielile. Dintre cei care evită produsele durabile, 45% spun că acestea sunt inaccesibile, iar 31% sunt de părere că cele cu adevărat durabile sunt dificil de identificat.

Și anul acesta cumpărătorii sunt îngrijorați cu privire la disponibilitatea produselor căutate (77%), însă comercianții sunt convinși, în proporție de 100%, că vor primi la timp marfa comandată pentru perioada sărbătorilor (față de 57%, anul trecut).

Studiul Deloitte holiday retail survey 2022 a fost realizat pe baza unui sondaj la care au participat aproape 5.000 de consumatori din SUA și 40 de directori din companii de retail care au, în proporție de peste 90%, venituri anuale de peste un miliard de dolari.