Deloitte România lansează aplicația SmarTax, o soluție digitală cu ajutorul căreia companiile își pot calcula impozitul pe profit și completa declarațiile fiscale trimestriale și anuale, pe baza documentelor contabile disponibile pe orice dispozitiv fix sau mobil conectat la internet, digitalizându-și astfel procesele de conformare cu cerințele de raportare privind impozitul pe profit. Aplicația încorporează întreaga legislație fiscală în vigoare referitoare la impozitul pe profit și va fi actualizată permanent în funcție de schimbările care apar în această sferă.

Dan BădinFoto: Deloitte Romania

Soluția se adresează tuturor companiilor românești, indiferent de dimensiune și de domeniul în care activează, cu excepția celor din industria financiară (ale căror particularități urmează să fie implementate într-o versiune ulterioară), și asigură un nivel ridicat de automatizare și control, reducând considerabil erorile umane și timpul alocat de către profesioniștii din taxe și contabilitate acestui demers.

„În România, procesul de conformare fiscală este extrem de complex, din cauza legislației în permanentă schimbare și a dificultăților care apar deseori în aplicarea reglementărilor. Echipa noastră a creat SmarTax pornind de la nevoile companiilor de a-și îmbunătăți capacitatea de a lua decizii rapid, în funcție de noutățile legislative apărute în domeniul fiscal, și de a compara tratamentul fiscal trimestrial sau anual cu cele aplicate anterior, pentru a avea un control mai bun în gestionarea rezultatelor fiscale și a documentației suport pentru tranzacțiile sensibile. Aplicația se poate dovedi cu atât mai utilă în contextul creat de pandemia de COVID-19, în care este încurajată munca la distanță. Lansarea SmarTax completează portofoliul Deloitte de soluții inovatoare create cu ajutorul tehnologiei, domeniu în care suntem recunoscuți la nivel global”, a declarat Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Principalele avantaje ale noii soluții constau în faptul că reduce timpul alocat efectuării calculelor, prin automatizarea proceselor repetitive, replicarea tratamentelor fiscale de la un trimestru sau de la un an la altul pentru tranzacțiile noi identificate, îmbunătățește operațiunea de arhivare a documentației suport a tranzacțiilor și crește gradul de control pentru întregul proces de raportare a impozitului pe profit de-a lungul anilor.

Astfel, aplicația, funcțională pe baza unei simple conexiuni la internet, arhivează informațiile necesare pentru pregătirea declarațiilor de impozit pe profit, stabilește tratamentul fiscal aplicabil, pe baza tipului de tranzacție sau pe baza tratamentului fiscal aplicat anterior, și automatizează calculele privind deductibilitatea limitată în cazurile specific prevăzute de legislația fiscală, cum ar fi rezerva legală, cheltuieli cu dobânzile, sponsorizări etc. În final, printr-un singur click, aplicația generează automat declarația de impozit pe profit pentru semnare și depunere la autoritatea fiscală.

Portofoliul de soluții digitale dezvoltate de Deloitte România mai cuprinde, printre altele, aplicația PartnerSCAN, care permite companiilor să-și evalueze partenerii de afaceri din punctul de vedere al riscului fiscal, D.Tax, o aplicație inovatoare dedicată raportării de TVA, Total Rewards, un instrument automat care permite companiilor să își modeleze politicile de resurse umane, un calculator estimativ de costuri salariale dedicat angajatorilor care sunt afectați de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.