Odată cu aplicarea noului standard de raportare financiară IFRS 9 începând cu 2018, societățile de investiții financiare au resimțit impactul fiscal în contextul investițiilor și tranzacțiilor cu titluri financiare. Din punct de vedere contabil, IFRS 9 presupune noi abordări în ceea ce privește recunoașterea și reevaluarea instrumentelor financiare, printre care evaluări la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global sau evaluări la valoarea justă prin contul de profit și pierdere.
Deși în mediul de afaceri au fost purtate timp îndelungat discuții privind noutățile aduse de acest standard, in ceea ce privește regimul fiscal, nu au fost încă adoptate reguli suplimentare menite să lămurească diverse situații ce apar în practică.
Mai precis, cadrul legislativ fiscal tratează în prezent modul de impozitare al titlurilor de participare, în speță acțiuni și unități la fonduri deschise de investiții, atât în cazul reevaluării cât și al vânzării, prin definirea expresă a valorii fiscale a acestor titluri.
În ceea ce privește impozitarea instrumentelor financiare derivate, unităților în fonduri închise și a obligațiunilor, legislația curentă prevede doar parțial reguli de impozitare, contribuabilii fiind nevoiți să interpreteze în multiple situații regulile generale de deductibilitate și impozitare (ex. pentru valori fiscale, reevaluări de unități la fonduri închise, plusuri de valoare pentru instrumente derivate etc).
Totodată, legislația fiscală nu tratează in mod expres situația rezervelor înregistrate din reevaluarea titlurilor financiare, existând doar regula generală de impozitare a rezervelor deduse fiscal.
Aspecte practice
Contribuabilii vor trebui să acorde o atenție sporită atât la momentul tranziției, cât și la momentul evaluării și vânzării instrumentelor financiare, iar în cele ce urmează adresăm câteva situații întâlnite în practică.
În cazul titlurilor evaluate prin conturi de rezerve, contribuabilii ar trebui să analizeze la momentul tranziției dacă reducerea unei rezerve are loc ca urmare a simplei re-mapări contabile / formaliste sau ca efect a unui eveniment impozabil, pentru a determina impactul fiscal.
La momentul evaluării acțiunilor și unităților în fonduri deschise, societățile trebuie să urmărească procentele și perioada de deținere și să aplice reguli de neimpozitare și nedeductibilitate pentru dețineri mai mari de 10% timp de 1 an. Pentru plusurile sau minusurile de valori aferente unităților în fonduri închise și instrumentelor derivate, se vor interpreta regulile generale de deducere și impozitare.
La momentul vânzării, atragem atenția asupra situațiilor în care tranzacțiile nu impactează conturile de venituri și cheltuieli, dar au efect asupra rezervelor. Mai precis, în caz de vânzare a unor titluri de participare (pentru dețineri mai mici de 10% sau mai mici de 1 an de zile), utilizarea rezervei va presupune impozitare.
În plus față de cele menționate mai sus, un element de noutate apare în cazul tranzacțiilor cu obligațiuni. Anul 2018 atrage noi reguli fiscale în cazul creanțelor cesionate, diferența dintre prețul de cesiune și valoarea creanței cesionate fiind deductibilă în limita unui plafon de 30% din valoarea acestei pierderi. Ca urmare a faptului că obligațiunile reprezintă titluri de creanță, contribuabilii ar trebui să interpreteze aplicabilitatea acestor reguli fiscale în situația vânzării obligațiunilor.
Astfel, în contextul modificărilor aduse de IFRS 9 este necesară completarea regulilor de impozitare curente cu prevederi specifice sau exemple, care să întâmpine și să susțină contribuabilii în aplicarea uniformă a legislației.
Un articol semnat de Maria-Cristina Florea, Manager servicii fiscale Deloitte România
