Toti contribuabilii care au tranzactii intra-grup, indiferent de marimea afacerii, trebuie sa prezinte dosarul preturilor de transfer daca le este solicitat de autoritatile fiscale. Din acest motiv, criteriile care plaseaza sau nu companiile in vizorul fiscului au devenit o tema de dezbatere si o preocupare majora in mediul de business. Prin urmare, mi-am propus sa conturez, in cele ce urmeaza, profilul contribuabilului expus riscului de a fi controlat.

Bogdan Barbu, Senior Manager Deloitte RomaniaFoto: Deloitte Romania

Asa cum spuneam, preturile de transfer au ajuns una dintre principalele teme de dezbatere pentru specialistii in fiscalitate din companiile romanesti. Interesul mediului de afaceri pentru acest subiect este tot mai crescut, mai ales, pentru ca legislatia in materie, modificata la inceputul lui 2016, isi face efectele din acest an.

Dupa cum se stie, prin modificarea legislativa de anul trecut (ordinul 442/2016), termenele de intocmire si documentare a preturilor de transfer au devenit mai stringente pentru marii contribuabili. La randul lor, contribuabilii mijlocii si mici au obligatii de raportare legate de pretul tranzactiilor intra-grup in cadrul documentatiilor de preturi de transfer. Aceste reguli se aplica atat tranzactiilor intra-grup transfrontaliere, cat si celor desfasurate intre societati afiliate rezidente in Romania.

Totusi, indiferent de categoria de contribuabili din care face parte compania, obligatia de depunere a documentatiei de preturi de transfer apare doar in urma unei cereri specifice primita de la autoritatile fiscale.

Una dintre principalele cauze este aceea ca structurile administrative nu ar putea face fata volumului foarte mare de documente daca toti contribuabilii le-ar depune in scopul verificarii lor intr-un anumit termen stabilit de lege. In acest context, contribuabilii isi pun intrebarea: care sunt criteriile in functie de care ajung sau nu in vizorul ANAF pentru controlul preturilor de transfer?

Cum analizeaza autoritatile fiscale riscul. Indicii

In ultima perioada, printr-o mutare normala si de bun augur pentru contribuabili, desi nu intotdeauna extrem de transparenta, autoritatile fiscale au dezvoltat constant procedurile de analiza de risc pentru selectia contribuabililor care urmeaza sa fie supusi inspectiei fiscale. Astfel, analiza are ca scop identificarea, cu o probabilitate mare, a situatiilor problematice care trebuie verificate.

Ca in orice analiza care se bazeaza pe anumite coordonate si care lucreaza cu necunoscute, si cea a autoritatilor fiscale poate avea rezultate mai mult sau mai putin corecte.

Totusi, chiar daca criteriile luate in calcul ating sau nu dezideratul initial, este evident ca pe baza lor autoritatile descopera elemente care pot conduce la concluzia ca in spatele cifrelor din declaratiile fiscale ar putea exista o problema de preturi de transfer.

In primul rand, ca regula generala de administrare fiscala, valabila evident nu doar pentru problematica preturilor de transfer, contribuabilii ar trebui sa fie controlati inainte de a intra sub incidenta prescriptiei fiscale. Prin urmare, autoritatile ii vor viza in special pe acesti contribuabili, mai ales daca au fost aparent indisciplinati, respectiv nu si-au depus la timp declaratiile sau au intarziat la plata obligatiilor.

Pe langa aceasta regula generala, exista alte criterii mai apropiate de specificul preturilor de transfer. Astfel, avand in vedere ca preturile de transfer sunt direct conectate cu relatiile intra-grup, rezulta ca o pondere mare a acestui tip de tranzactii in totalul tranzactiilor desfasurate de un contribuabilul mareste probabilitatea, din perspectiva autoritatilor, de a avea o problema in aceasta zona.

Totodata, practicarea unor preturi care nu sunt la nivel de piata, ceea ce practic echivaleaza cu o problema de stabilire a preturilor de transfer, are potentialul sa creeze distorsiuni in profitabilitatea inregistrata de contribuabilul respectiv atunci cand diferentele sunt majore sau materiale. In consecinta, inregistrarea unor rate de profitabilitate sub standardele de industrie poate deveni un indiciu ca situatia ar trebui investigata de autoritati.

In acest caz, trebuie mentionat ca, in general, standardele de industrie la care se raporteaza stiinta preturilor de transfer sunt stabilite ca regula generala prin raportarea la entitati independente care nu sunt parte dintr-un grup. Asadar, intr-o astfel de analiza poate fi mai putin relevant daca profitabilitatea unui contribuabil este sub standardul determinat prin raportare la concurenti daca acestia, la randul lor, sunt parte dintr-un grup. Standardul de raportare ar putea fi companii care, chiar daca nu actioneaza in aceeasi piata, actioneaza in acelasi sector de industrie, dar in afara sferei de influenta a unui grup.

Un alt aspect care poate fi luat in considerare in analiza de risc il reprezinta inregistrarea de pierderi intrucat teoria de specialitate spune ca o entitate independenta nu este dispusa sa tolereze pierderi pe termen lung, ci mai degraba, intr-un astfel de scenariu, inceteaza sa mai functioneze.

Astfel, desi in sine aceasta situatie nu este automat o problema de preturi de transfer, cum de altfel este important de precizat ca niciunul din factorii mentionati nu reprezinta exclusiv o astfel de problema, poate da un indiciu ca respectiva companie ar trebui verificata pentru modul in care stabileste remuneratiile in tranzactiile intra-grup.

Nu in ultimul rand, tranzactiile de tip one-off cu valori foarte mari pot ridica intrebari din perspectiva preturilor de transfer. Exceptie fac situatiile in care aceste tranzactii intra sub protectia unui acord de pret in avans (APA) - un act administrativ-fiscal prin care contribuabilul isi poate "asigura" pretul stabilit prin agrearea lui apriori cu departamentul abilitat din cadrul ANAF si evita disputele in cazul unui control.

In urmatorii 5 ani, toate companiile vor avea un control privind preturile de transfer

Contribuabilii din Romania se vor lovi din ce in ce mai des de controlul preturilor de transfer, avand in vedere ca autoritatile fiscale au declarat repetat ca aceasta arie reprezinta o prioritate in strategia de control.

Estimez ca in urmatorii 3-5 ani toate marile companii din Romania care au tranzactii intra-grup peste un anumit nivel minim valoric vor fi avut un astfel de control. In fond, ar fi o stare de normalitate cu conditia esentiala, evident, ca aceste inspectii sa fie desfasurate de inspectori fiscali competenti, iar contribuabilul sa aiba parte de o analiza corecta.

Pana atunci insa, in masura in care vreti sa aflati cat de mari sunt riscurile ca societatea in care activati sa se plaseze in fruntea listei de prioritati pentru controlul preturilor de transfer, o radiografie a business-ului pe baza criteriilor enumerate pana acum va poate da un raspuns relevant.

Un articol semnat de Bogdan Barbu, Senior Manager Deloitte Romania