​Capsula Starliner construită de Boeing a revenit cu bine pe Terra, după o misiune NASA de șase zile la Stația Spațială Internațională. Nu au lipsit problemele tehnice, dar este prima oară când Boeing reușește, după ani de amânări, să ducă la SSI capsula spațială. Va urma primul zbor cu astronauți la bord.

Starliner, pe racheta Atlas VFoto: NASA

Capsula Starliner a revenit cu bine la ora locală 18.49 în deșertul din statul american New Mexico.

Coborârea capsulei a fost frânată de intrarea în atmosfera terestră, apoi de parașutele mari, în timp ce contactul cu solul a fost amortizat de airbag-uri speciale.

Totul a decurs foarte bine la revenirea pe Terra, dar nu la fel de bine a fost în lungul drum către SSI, unde au fost probleme cu o parte dintre propulsoare, care pentru un timp nu au funcționat. Nu vor putea fi însă analizate de ingineri, fiindcă modulul de serviciu pe care erau montate a fost, conform misiunii, decuplat în spațiu.

Miza este uriașă pentru Boeing, care a reușit acest zbor după mulți ani de întârziere. Și pentru NASA momentul este important: contractul cu Boeing este în valoare de peste 4 miliarde dolari și abia acum încep să se vadă rezultate pozitive, deși contractul a fost semnat în 2014.

Pe 19 mai a fost lansată capsula, din Florida, iar revenirea cu bine a Starliner este o ușurare pentru Boeing, după multe amânări și o mulțime de probleme tehnice. Concurentul SpaceX s-a dovedit mult mai eficient și duce astronauți la SSI.

Nu este clar când va fi efectuată prima misiune cu astronauți la bordul Starliner, dat fiind că problemele întâmpinate în zborul către SSI vor trebui analizate și stârnesc îngrijorare.

Surse: AFP, Washington Post