Numărul copiilor cu tulburări din spectru autism este în creștere peste tot în lume, iar România nu face excepție. Conform statisticilor recente, aproximativ 1 din 36 de copii sunt afectați de o tulburare din spectrul autismului. Această prevalență a autismului poate varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi sexul, băieții fiind mai afectați decât fetele.

Copiii cu autism sunt sensibili la sunete și evită contactul vizual cu alte persoaneFoto: Shutterstock

Ce este autismul

Autismul este o condiţie neurobiologică, una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei, care reuneşte în spectrul ei o serie întreagă de manifestări (tulburări de spectru autist) printre care sindromul Asperger şi tulburările pervazive de dezvoltare – nespecificate altfel, denumite şi autism atipic, precum şi tulburarea dezintegrativă a copilăriei şi sindromul Rett. Primele semne pot fi observate începând cu vârsta copilăriei mici 0-3 ani.

Termenul „spectru” reflectă gama dificultăților și particularităților tulburărilor de tip autist: dificultăți de dezvoltare a abilitătilor sociale, a limbajului receptiv și expresiv, comportamente repetitive, stereotipii care se manifestă diferit de la un copil la altul.

Tulburările de spectru autist sunt dificil de diagnosticat, dar semnele autismului sunt prezente de obicei înainte de vârsta de un an. Pe măsură ce copilul creşte, ele se diversifică şi se înmulţesc, iar comportamentele atipice şi tulburările de dezvoltare sunt prezente în viața de zi cu zi.

Copiii și adulții cu autism au dificultăți în comunicarea verbală și non-verbală. De exemplu, este posibil ca aceștia să nu înțeleagă sau să nu folosească în mod corespunzător:

  • Limbajul vorbit (aproximativ o treime dintre persoanele cu autism sunt nonverbale)
  • Gesturi
  • Contact vizual
  • Expresii faciale
  • Tonul vocii
  • Expresii care nu trebuie luate la propriu

Multe persoane cu autism au probleme senzoriale. Acestea implică în mod obișnuit supra- (mai mult pe supra sunt) sau sensibilitate la sunete, lumini, atingere, gusturi, mirosuri, durere și alți stimuli. Autismul este, de asemenea, asociat și cu alte condiții fizice și mintale.

Teste online pentru depistarea autismului. Care sunt cele mai folosite

Teste pot fi aplicate de către psihologi şi persoane specializate, cele mai cunoscute fiind următoarele:

  • ASRS sau scala de evaluare a tulburărilor de spectru autist care este menită să identifice simptome şi comportamente asociate cu tulburarea de spectru autist la copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani.
  • ADOS, Programul de Observație pentru Diagnosticul Autismului, este cel mai cunoscut instrument de evaluare, recunoscut la nivel internațional, alături de ADI-R, drept standardul pentru evaluarea autismului. Avantajul lui este că poate fi folosit pentru orice persoană, de la copii care sunt non-verbali la adulţi care vorbesc.

Dar până să ajungă la psiholog sau la psihiatru, părinţii se îngrijorează observând aspecte atipice în comportamentul copiilor: nu mai au contact vizual, nu indică cu degetul, nu se joacă adecvat cu jucăriile, se joacă doar singuri, nu imită actiuni ale adulţilor din jur.

Testele online care pot depista autismul le găsiți în acest articol realizat de totuldespremame.ro.