​Patriciu Achimaş Cadariu, medic, deputat PSD și fost ministru al Sănătății, le cere colegilor săi din Parlament să susţină adoptarea proiectului de lege a vaccinării, pe fondul îngrijorărilor legate de evoluţia epidemiei de rujeolă. Achimaş Cadariu a arătat că România a ajuns la aproape 9.000 de cazuri de rujeolă în acest an şi au fost înregistrate nouă decese.

Patriciu Achimas CadariuFoto: AGERPRES

9 din 10 cazuri de rujeolă sunt la persoane nevaccinate, potrivit specialiştilor.

Deputatul PSD mai spune că este o chestiune care trenează „de zeci de ani” şi nu pare să existe o voinţă politică care să producă schimbarea: „Să nu facem jocul antivacciniştilor, oricare ar fi ei, din interior sau din exterior!”, este îndemnul medicului.

„Sunt un susţinător al acestei legi privind vaccinarea dar, atâta vreme cât nu găsesc o masă critică, acţiunea unui singur om nu poate să producă schimbarea. Am avut această problemă ca ministru al Sănătăţii, am regăsit-o an de an la fiecare schimbare de ministru, deci e o chestiune care trenează de zeci de ani şi nu pare să existe o voinţă politică care să producă schimbarea”, a subliniat medicul clujean, citat de News.ro.

Deputatul Achimaş-Cadariu crede că cei care se opun vaccinării sunt victime ale acţiunilor de manipulare de pe reţelele sociale şi le-a cerut deputaţilor să nu sacrifice sănătatea copiilor pentru „câteva voturi pierdute”.

Deputatul mai afirmă că acoperirea vaccinală era înainte de 1989 de peste 95 la sută, cât recomandă şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a opri transmiterea bolii, însă acum este cu mai bine de 10 procente mai jos:

„De ce? Pentru că ne batem joc de educaţie, de sănătate, pentru că în goana după voturi ajungem să debităm sau să acceptăm tot felul de lucruri, pentru că sub pretextul democraţiei, pe care n-am învăţat-o, de fapt, sub pretextul libertăţii absolute am cedat pas cu pas lucruri pe care le câştigasem, paradoxal, într-o dictatură. Adică o acoperire vaccinală optimă. Şi nu fac apologia dictaturii lui Ceauşescu, sunt într-o opoziţie totală faţă de asta, dar exista de bine de rău un sistem medical care a reuşit să eradicheze unele boli iar copilaşii erau protejaţi.”

Îndemnul medicului clujean către colegii săi din Parlament este „Să nu facem jocul antivacciniştilor, oricare ar fi ei, din interior sau din exterior! Ei atentează efectiv la sănătatea poporului român. Se pot lua nişte măsuri, se pot face şi impune reguli. Bătălia este între partide mainstream şi noi creaţii aberante din genunea reţelelor sociale.”

Proiectul legii vaccinării, ce introducea o serie de sancțiuni pentru părinții care nu își vaccinează copiii, a fost adoptat de Senat în anul 2017. Proiectul de lege este blocat de atunci în sertarele Camerei Deputaților, care este for decizional.