​Modul de finanţare al spitalelor trebuie reanalizat, afirmă ministrul Alexandru Rafila, care propune crearea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai ministerului, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi din specialişti din diverse domenii, astfel încât să se găsească o soluţie prin care să existe o finanţare bazată pe costuri reale şi pe performanţa fiecărui spital.

SpitalFoto: Gan Hui / Dreamstime.com

„Avem performanţa managerială a spitalului, tipuri de servicii pe care le oferă spitalul şi acesta trebuie să se dezvolte într-un mod sănătos, iar aceste fonduri care vin de la CNAS să fie acoperitoare pentru activitate. Am avut un exemplu la Spitalul Judeţean din Oradea, unde, lună de lună, există un excedent în ceea ce priveşte veniturile proprii, pentru că un spital poate să facă şi venituri proprii. Deci, ţine şi de abilitatea managerială. Pe de altă parte, în România modul de finanţare al spitalelor trebuie revăzut şi am avut discuţii încă de anul trecut cu CNAS, astfel încât să putem să finanţăm asistenţa medicală spitalicească cât mai apropiat de valoarea serviciilor, iar la spitale să fie plătită performanţa. Primul ministru a avut o intervenţie în acest sens. Sunt spitale care duc greul sistemului sanitar, rezolvă cele mai complicate şi costisitoare cazuri şi ele sunt finanţate într-un mod foarte asemănător cu spitale care, de obicei, trimit pacienţii în alte părţi", a afirmat Rafila, joi, la Parlament, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății este de părere că "lucrul acesta trebuie să înceteze": „Noi suntem deschişi, şi cu finanţatorul, CNAS, să facem un grup de lucru împreună, bineînţeles şi cu specialiştii din diverse domenii şi să avem o finanţare a activităţii medicale spitaliceşti bazată, pe de o parte, pe costurile reale, şi pe altă parte pe performanţa efectivă a fiecărui spital în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor. Dacă vom plăti la fel şi performanţa şi lipsa de performanţă, atunci, cu siguranţă, nu va exista o finanţare suficientă pentru spitalele care duc greul sistemului de sănătate.”

Ministrul Sănătăţii a participat, joi, la Parlament, la Conferinţa organizată de Alianţa Naţională pentru Boli Rare, cu prilejul Zilei Internaţionale a Bolilor Rare.

Foto: Dreamstime.com.