Medicii de la Spitalul Clinic CF Timişoara avertizează că o treime dintre femeile gravide nu fac niciun control în timpul sarcinii, iar riscurile sunt majore atât pentru făt, cât şi pentru mamă.

femeie insarcinataFoto: Alex Segre / Alamy / Alamy / Profimedia

„O treime dintre femeile gravide nu fac niciun control în timpul sarcinii. Riscurile sunt majore atât pentru făt, cât şi pentru mamă. Monitorizarea adecvată a sarcinii reprezintă un pilon esenţial în asigurarea sănătăţii, atât a viitoarei mame, cât şi a nou-născutului. Importanţa acestui proces este legată de capacitatea de a identifica şi gestiona potenţialele complicaţii ce pot apărea pe timpul sarcinii”, au transmis, miercuri, specialiştii Spitalului Clinic CF Timişoara, citați de News.ro.

Potrivit acestora, monitorizarea implică examene regulate, teste de laborator şi evaluări periodice.

Urmărirea regulată permite depistarea şi controlul timpuriu al factorilor de risc, precum hipertensiunea arterială, diabetul gestaţional sau anomalii ale dezvoltării fătului, mai spun doctorii.

Medicul Elvis Pricope, specialist obstetrică-ginecologie Spitalul Clinic CF Timişoara, afirmă că, potrivit unor statistici din ultimii trei ani, la nivel naţional, 30 din 100 de femei gravide nu au făcut nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii.

În rândul gravidelor cu vârsta de sub 19 ani, paciente adolescente, acest procent ajunge până la 65%, în unele centre din ţară. Sarcinile nemonitorizate fac parte din categoria celor cu risc crescut. Riscurile se referă atât la complicaţiile materne, cât şi la cele fetale. Complicaţiile materne sunt reprezentate de agravarea unor patologii existente înainte de perioada de sarcină a femeii, diagnosticate sau nediagnosticate anterior sarcinii, complicaţii care pot duce de la avort spontan până la decesul matern (decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sarcinii ori până la 30 de zile post-abortum)”, a transmis medicul.

Acesta afirmă că, în România, rata de deces matern în anul 2021 a fost de 28,2 la 100.000 născuţi vii.

Potrivit specialiştilor, complicaţiile fetale sunt reprezentate de avortul spontan, malformaţiile fetale, naşterea prematură, decesul fătului antepartum (intrauterin, înainte de naştere) sau postpartum (după naştere).

„O sarcină corect monitorizată constă în consultaţia prenatală, atunci când se ia în evidenţă pacienta. În cursul acesteia, se pune diagnosticul de sarcină şi se face un bilanţ al stării de sănătate a pacientei, se fac investigaţiile obligatorii la luarea în evidenţă şi se solicită consulturi interdisciplinare în cazul existenţei unei patologii asociate gravidităţii”, mai arată reprezentanţii unităţii medicale.

Medicul Elvis Pricope afirmă, de asemenea, că, pe lângă investigaţiile esenţiale, obligatorii, la prima consultaţie prenatală se au în vedere şi investigaţiile speciale, necesar a fi făcute în cazul suspicionării unei afecţiuni asociate sarcinii.

„Vorbim de EKG şi de un consult cardiologic, stabilirea hemoglobinei glicozilate dar şi realizarea testului de toleranţă la glucoză orală, în cazurile de diabet zaharat, precum şi stabilirea nivelului de hormoni tiroidieni. Iar pentru depistarea unor eventuale malformaţii congenitale se face un dublu test, în săptămânile 11 – 13 de sarcină, dar şi triplu test, în săptămânile 15 – 17 de sarcină. De asemenea, este necesară realizarea unei ecografii pentru morfologia fetală în săptămâna 20 – 22 de sarcină. Durata unei sarcini normale este cuprinsă între 38 – 42 de săptămâni. Vorbim de naştere prematură sub 38 de săptămâni şi sarcină suprapurtată la peste 42 de săptămâni”, a mai precizat medicul.

Frecvenţa controalelor prenatale la o sarcină necomplicată ar trebui să fie lunară, până la 28 de săptămâni de sarcină. Între săptămânile 28 – 36 de sarcină, controalele prenatale se recomandă a fi bilunare, iar de la 36 de săptămâni de sarcină până la naştere controalele prenatale ar trebui să fie săptămânale.