Managerul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, corelează numărul mare de pacienți cu afecțiuni respiratorii care se prezintă la spital cu creșterea nivelului poluanților atmosferici din București. Beatrice Mahler a afirmat că există o legătură directă între nivelul poluării şi numărul de internări în unitatea sanitară pe care o conduce.

Beatrice Mahler Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
  • ”Acest lucru, evidenţiat inclusiv într-un studiu pe care l-am făcut pentru Bucureşti în ultimii cinci ani, în care se evidenţiază o corelaţie directă între numărul de internări ale pacienţilor cu afecţiuni respiratorii şi nivelul de PM 2,5 (particule în suspensie – n.r.), mai puţin de PM 10, dar ambele se corelează”, a declarat Beatrice Mahler, luni seară, la TVR Info, potrivit News.ro.

Medicul a precizat că nu există aparate de laborator şi nici metode de diagnostic care să arate dacă o persoană care se prezintă la spital are o anumită afecţiune din cauza poluării, dar că datele privind prezentările la spital pot fi corelate cu anumite perioade ale anului.

  • ”Se observă o ritmicitate a numărului de internări care se corelează cu nivelul de poluanţi din atmosferă, pentru că, odată cu începerea lunilor de toamnă, începând cu octombrie, nivelul de poluanţi pe care îl înregistrează staţiile care măsoară acest lucru de exemplu în Bucureşti, dar în orice parte a lumii, constată o creştere a numărului de poluanţi, moment în care şi pacienţii care ajung internaţi în spital pentru acutizări ale afecţiunilor respiratorii creşte. Această curbă creşte până undeva în luna februarie, după care începe descendenţa ei până prin luna mai. Cam asta este şi perioada în care avem cea mai mare presiune pe secţiile de pneumologie din spital sau din Institutul «Marius Nasta», lunile de vară sunt cu număr mai mic de pacienţi, deşi vara ştim că avem polenurile, însă nivelul de alergeni nu determină acelaşi nivel de decompensare care să necesite internare”, a adăugat Mahler.

Pacienţii cu afecţiuni obstructive, care au nevoie de medicamente dilatatoare ale căilor respiratorii, sunt cei mai afectaţi şi ajung cel mai adesea la camerele de gardă atunci când creşte nivelul de poluanţi, dar şi când se modifică semnificativ temperaturile, a spus Beatrice Mahler.

Ea a precizat că nu doar pacienţii cu boli respiratorii, ci şi cei care suferă de afecţiuni cardio-vasculare sunt afectaţi de nivelul poluării, existând studii care arată riscul de producere a unui accident vascular cerebral creşte în cazul pacienţilor care trăiesc într-un mediu poluat.