​Câteva organizaţii patronale ale medicilor de familie reclamă faptul că termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară din luna octombrie nu este respectat de către Casele de Asigurări de Sănătate: „Plata parţială, în proporţie de 60-70%, este inacceptabilă, această clauză nefiind cuprinsă în contractul asumat bilateral”, afirmă reprezentanții medicilor de familie, arătând că, dacă nu vor fi luate măsuri în două zile, medicii de familie vor temporiza toată activitatea medicală programabilă.

La medicFoto: Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com

Din cauza bugetului insuficient și în lipsa rectificării bugetare, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a rămas fără bani încă de la începutul toamnei și a acumulat, în ultimele luni, datorii către furnizorii de servicii medicale - spitale, cabinete medicale, farmacii și laboratoare de analize.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, declara în urmă cu o săptămână că CNAS a solicitat 4,2 miliarde de lei şi a primit doar 1,7 miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului, bani ce vor fi alocaţi, în primul rând, pentru salariile angajaţilor, restul urmând să fie distribuiţi în procente egale pentru domeniile de asistenţă medicală.

Organizaţiile patronale ale medicilor de familie atrag atenţia, într-un comunicat de presă, Caselor judeţene de asigurări de sănătate şi CNAS că termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară efectuate în luna octombrie 2023 nu este respectat.

„Acest fapt reprezintă o încălcare unilaterală a contractului de furnizare de servicii medicale ce poate genera daune - interese. Apreciem că respectarea prevederilor contractuale trebuie să fie o obligaţie a tuturor părţilor semnatare ale unui contract şi nu doar a furnizorilor de servicii medicale. Plata parţială, în proporţie de 60-70%, este inacceptabilă, această clauză nefiind cuprinsă în contractul asumat bilateral. Cu celeritate va trebui să oferiţi explicaţii publice entităţilor juridice pe care le reprezentăm şi ale căror predicţii fiscale le bulversaţi referitoare la nerespectarea repetată a caselor de sănătate a prevederilor contractuale”, arată organizaţiile medicilor de familie, citate de News.ro.

Potrivit acestora, nu este un incident singular, anterior existând o întârziere de plată de aproximativ 14 zile: „Spunem public că pacienţii care nu pot beneficia de propriile lor asigurări de sănătate sunt strict sub incidenţa răspunderii dumneavoastră. Vă sugerăm să explicaţi asiguraţilor dumneavoastră care pot fi consecinţele lipsei furnizării de servicii medicale în medicina primară. Cerem urgent CNAS si CJAS să acorde atenţie acestei probleme şi să găsească soluţii imediate pentru a asigura plata corectă şi la timp a serviciilor medicale efectuate de medicii de familie pentru a nu crea dificultăţi financiare profesioniştilor din domeniu. Este crucial să se evite orice impact negativ asupra accesului pacienţilor la îngrijiri medicale primare de calitate”, mai arată reprezentanții medicilor de familie.

Ei adaugă că, în termen de două zile, în lipsa măsurilor de remediere a problemelor semnalate, vor temporiza toată activitatea medicală programabilă.

Comunicatul este semnat de Organizaţia Patronală a Medicilor de Familie Bihor, Patronatul Medicilor de Familie Bistriţa-Năsăud, Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Patronatul Medicilor de Familie Cluj, Patronatul Medicilor de Familie Dâmboviţa, Patronatul Medicilor de Familie Dolj, Asociaţia Patronatul Medicilor de Familie Galaţi, Patronatul Medicilor de Familie Gorj, Patronatul Medicilor de Familie Iaşi, Patronatul Medicilor de Familie Mureş, Patronatul Medicilor de Familie Sibiu, Patronatul Medicilor de Familie Timiş, Patronatul Medicilor de Familie Vâlcea, Asociaţia Patronatul Medicilor de Familie Vrancea.

Rafila spune că bugetul CNAS va fi suplimentat repetat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că bugetul CNAS urmează să fie suplimentat în mod repetat, astfel încât până la sfârşitul anului să fie asigurată finanţarea necesară serviciilor medicale.

Totodată, el a precizat, luni, pentru B1Tv, că bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu 1,7 miliarde de lei, deşi CNAS solicitase 4,2 miliarde, deoarece acestea au fost disponibilităţile existente la bugetul de stat la momentul respectiv.

„Din discuţiile pe care le-am avut eu la nivelul Guvernului - am discutat şi cu preşedintele CNAS, dr. Baciu, înţeleg că aceste suplimentări vor fi secvenţiale, repetate, încât până la sfârşitul anului să asigure finanţarea integrală a serviciilor, atât în spitale, cât şi pentru medicamente compensate şi gratuite şi pentru programe de sănătate. Sigur că poţi adopta decizii de suplimentare a bugetului din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului sau din alte surse, în mod repetat; chiar dacă aceste suplimentări sunt mai dese şi rezultatul final este acelaşi din punct de vedere al acoperirii sumelor necesare, atunci cred că lucrurile vor intra pe un făgaş normal”, a declarat Rafila, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătății a mai precizat că CNAS finanţează spitalele în baza contractelor încheiate, iar alocarea de 1,7 miliarde de lei va ajunge în aceste zile la unităţile medicale. El a menţionat că a avut discuţii cu Ministerul Finanţelor şi CNAS şi s-a declarat convins că rectificările bugetare vor continua, în aşa fel încât "să nu se ajungă la imposibilitatea acordării" serviciilor medicale. Totodată, a admis că în ultima perioadă au crescut foarte mult costurile legate de materiale medicale, medicamente şi utilităţi.

„Trebuie să înţelegem că, şi dacă spitalele îşi fac indicatorii, adică fac toate consultaţiile pe care le au contractate, sumele pe care le obţin nu sunt suficiente. Încercăm să venim cu o propunere concretă, încât împreună cu CNAS să oferim câteva soluţii pe care să le implementăm în perioada următoare, pe de o parte. Iar pe de altă parte, modul de finanţare a serviciilor medicale de anul viitor să se schimbe şi să reflecte realitatea. Pentru că dacă eu obţin venituri de 100 de lei, iar cheltuielile mele, ca să obţin acele venituri, sunt de 120 de lei, e clar că nu există sustenabilitate financiară. Această diferenţă trebuie acoperită prin schimbarea modului de finanţare a spitalelor. Probabil că serviciile medicale care timp de opt ani nu au mai fost modificate din punct de vedere al valorii - abia anul acesta au modificate cu 13,2%, rata inflaţiei - trebuie reevaluate şi lucrul acesta necesită un interval de timp”, a precizat Rafila.

Foto: Dreamstime.com.