O practică veche de peste două milenii în medicina tradițională chineză, examinarea limbii umane pentru a detecta semne de boală, revine în prim-planul îngrijirii moderne a sănătăţii, datorită inteligenţei artificiale (AI), scrie News.ro.

Diagnosticare cu ajutorul A.I.Foto: Shutterstock

Sistemele de diagnosticare utilizate în mod tradiţional de către fitoterapeuţii chinezi şi bazate pe examinarea limbii umane pentru a detecta semne de boală, câştigă popularitate în întreaga lume, în special în contextul monitorizării sănătăţii de la distanţă.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Technică (MTU) din Bagdad şi de la Universitatea Australia de Sud (UniSA) oferă acum o dovadă suplimentară a acurateţei remarcabile a acestei tehnologii în detectarea bolilor.

Cum au folosit cercetătorii A.I. în noul studiu

Specialiştii de la MTU şi UniSA au exploatat puterea unei camere web şi a unui computer pentru a capta imagini cu limbile pacienţilor, concentrându-se asupra a 50 de persoane afectate de afecţiuni precum diabet, insuficienţă renală şi anemie. Echipa a comparat apoi culoarea limbii cu o bază de date cuprinzătoare de 9.000 de imagini.

Folosindu-se de tehnici avansate de procesare a imaginilor, cercetătorii au obţinut o rată de precizie a diagnosticului de 94%, în comparaţie cu rezultatele tradiţionale de laborator.

Sistemul a generat în mod automat mesaje vocale care specificau culoarea limbii pacientului şi boala detectată. Specialiştii au explorat progresele globale în diagnosticarea bolilor asistată de calculator pe baza culorii limbii.

„Cu mii de ani în urmă, medicina chineză a fost pionierul practicii de examinare a limbii pentru a detecta bolile”, spune Ali Al-Naji, profesor asociat adjunct la MTU şi UniSA, într-un comunicat al universităţii.

Potrivit acestuia, medicina convenţională a aprobat de mult timp această metodă, demonstrând că în ceea ce priveşte, culoarea, forma şi grosimea limbii, acestea pot dezvălui semne de diabet, probleme hepatice, probleme circulatorii şi digestive, precum şi boli ale sângelui şi ale inimii.

Autorii studiului subliniază că metoda de diagnosticare poate fi folosită de la distanță

Făcând un pas mai departe, noi metode de diagnosticare a bolilor în funcţie de aspectul limbii se fac acum de la distanţă, folosind inteligenţa artificială şi o cameră foto – chiar şi un smartphone. Autorii studiului susțin că analiza computerizată a limbii este foarte precisă şi ar putea ajuta la diagnosticarea bolilor de la distanţă într-un mod sigur, eficient, uşor, nedureros şi rentabil.

Acest lucru este deosebit de relevant în urma unei pandemii globale precum cea de Covid, unde accesul la centrele de sănătate poate fi compromis, argumentează Al-Naji, detaliind evoluţia acestei practici străvechi în era digitală.

Boli distincte manifestă culori specifice ale limbii: pacienţii cu diabet prezintă adesea o limbă galbenă, în timp ce pacienţii cu cancer pot avea o limbă purpurie, cu un strat gros şi gras. Pacienţii cu accident vascular cerebral acut, pe de altă parte, pot prezenta o limbă roşie şi strâmbă.

Investigaţiile anterioare care au utilizat sisteme de diagnosticare a limbii au identificat în mod eficient afecţiuni precum apendicita, diabetul şi bolile tiroidiene. Specialiştii spun că este posibil să se diagnosticheze cu o precizie de 80% mai mult de 10 boli care cauzează o schimbare vizibilă a culorii limbii.

„În studiul nostru am obţinut o precizie de 94% în cazul a trei boli, şi există potenţialul de a perfecţiona şi mai mult această abordare”, au scris autorii care şi-au publicat cercetarea în revista AIP Conference Proceedings.