Ministerul Sănătății a anunțat miercuri lansarea în dezbatere publică a unui nou Plan anticancer. Lansarea vine cu o lună înainte de intrarea în vigoare a planului anticancer lansat la Cotroceni și aprobat de Parlament la finalul anului trecut.

Alexandru RafilaFoto: AGERPRES

Ministerul Sănătății trebuia să elaboreze normele metodologice până la finalul lunii iunie.

În ciuda insistențelor jurnaliștilor, Alexandru Rafila nu a clarificat, de la finalul lunii aprilie încoace - de când a anunțat modificarea planului - în ce formă se va face această modificare și dacă este vorba despre o nouă trecere a legii prin Parlament. Ministrul Sănătăţii a anunțat, la finalul lunii aprilie, că se lucrează la o nouă formă a Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, iar toate activităţile prevăzute în cadrul acestuia ar urma să fie finanţate abia de anul viitor, după aprobarea bugetului.

Asta cu toate că, în decembrie anul trecut, după promulgare, la nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit un grup de lucru ce urma să elaboreze normele de aplicare ale Planului Național de Combatere a Cancerului. Normele ar fi trebuit să fie gata în 6 luni, iar Planul să intre în aplicare de la 1 iulie.

Cu toate acestea, ministerul condus de Alexandru Rafila susține că noul plan a fost elaborat după ce s-a constatat „că multe dintre normele care trebuiau realizate nu au legătură cu prevenirea și combaterea cancerului, sunt discriminatorii pentru unele categorii de pacienți oncologici și nu sunt identificate sursele de finanțare pentru implementarea acestora”.

„Necesitatea elaborării unui astfel de document a rezultat din ianuarie 2023, când grupul tehnic de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, CNAS, INSP și specialiști din Comisia de Oncologie au constatat că multe dintre normele care trebuiau realizate nu au legătură cu prevenirea și combaterea cancerului, sunt discriminatorii pentru unele categorii de pacienți oncologici și nu sunt identificate sursele de finanțare pentru implementarea acestora. Specialiștii din Comisia multidisciplinară de Oncologie au lucrat în paralel, împreună cu funcționari din cadrul MS și CNAS, la elaborarea normelor pentru a îmbunătăți accesul pacienților la servicii medicale preventive, de diagnostic și tratament”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Potrivit sursei citate, Comisia a stabilit obiectivele generale ale noului Plan Național de Control al Cancerului și măsurile care trebuie luate pentru atingerea acestora:

  • 1. Dezvoltarea unui sistem integrat de informații de sănătate în oncologie pentru prevenirea și îngrijirea cancerului bazate pe evidenţe și creșterea capacității de cercetare
  • 2. Asigurarea cadrului consolidat pentru un sistem de prevenţie primară consecvent şi durabil
  • 3. Dezvoltarea cadrului de depistare precoce a cancerului
  • 4. Asigurarea accesului egal și echitabil la diagnostic si îngrijire de calitate înaltă
  • 5. Îmbunătățirea calităţii vieţii pentru pacienții diagnosticaţi cu cancer, a supravieţuitorilor de cancer și a familiilor și persoanelor care îngrijesc bolnavi de cancer
  • 6. Dezvoltarea cercetării în oncologie
  • 7. Asigurarea și dezvoltarea resurselor umane în oncologie

Zeci de mii de pacienți bolnavi de cancer din România așteaptau din partea Ministerului Sănătății, până la finele lunii iunie 2023, normele de aplicare a Legii privind Planul Național de Combatere și Control a Cancerului, pentru ca aceasta să poată fi aplicată de la 1 iulie, însă Alexandru Rafila „pare să aibă alte preocupări și îi denigrează pe cei care au elaborat documentul strategic”, a declarat recent, pentru HotNews.ro deputatul și profesorul clujean Patriciu Achimaș Cadariu, inițiatorul Planului Național de Combatere a Cancerului.

Planul a fost lansat în 19 ianuarie 2022 la Palatul Cotroceni, iar în 3 noiembrie 2022, Legea prin care a fost asumat a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, „fără ca Alexandru Rafila să aibă vreo obiecție”, amintește Patriciu Achimaș Cadariu: „Dimpotrivă, acesta a participat la toate momentele festive și a vorbit despre Plan în termeni pozitivi. Însă, acum, când mai are o lună de zile la dispoziție să pună pe masă normele de aplicare a legii, domnul Rafila se răsucește pe călcâi, pretinde că Planul nu e bun și împroașcă cu noroi în stânga și-n dreapta”, arată Patriciu Achimaș Cadariu, medic cu o experiență de 20 de ani în sfera ginecologiei și chirurgiei oncologice și în politici de sănătate în oncologie.

Citește și: