​Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar și cel al asistenței sociale, amenință cu o grevă de avertisment de două ore pe data de 8 iunie și cu declanșarea grevei generale începând cu data de 15 iunie. Principalele revendicări sunt legate de salarii, dar și de continuarea angajărilor în sistemul sanitar, ce riscă să fie înghețate de Guvern.

La spitalFoto: Syda Productions | Dreamstime.com

Programul protestelor anunțate de Sanitas:

  • 15 mai 2023 – startul strângerii de semnături de la membrii de sindicat Sanitas pentru parcurgerea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale în cele două sisteme.
  • 23 mai 2023 – pichetarea Ministerului Sănătății;
  • 8 iunie 2023 – grevă de avertisment cu întreruperea activității în intervalul orar 9:00 – 11:00;
  • 15 iunie 2023 – declanșarea grevei generale.

Revendicările sindicaliștilor din sănătate:

  • 1. Modificarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate și Asistență socială, iar bugetele instituțiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.
  • 2. Punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială.
  • a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
  • b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
  • c. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;
  • d. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.
  • 3. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate și Asistență Socială.
  • 4. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar sănătate.
  • 5. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în sănătate și asistență socială.
  • 6. Stoparea destructurării rețelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

„În continuare și în ciuda tuturor presiunilor făcute de Sanitas asupra autorităților responsabile, Legea nr. 153/2017 nu este aplicată în totalitate; în continuare sunt categorii de angajați care nu și-au primit drepturile salariale cuvenite iar autoritățile nu manifestă nicio intenție reală de a respecta prevederile legale”, arată reprezentanții Sanitas.

Ei sunt nemulțumiți, de asemenea, de faptul că „Ministerul Finanțelor a făcut public un proiect de ordonanță de urgență care impune măsuri total nefavorabile celor două sisteme: reducerea cu 10% a cheltuielilor aprobate prin bugetele aferente acestui an, în condițiile în care instituțiile medicale și de asistență socială fac față cu greu inflației și creșterii galopante a prețurilor; blocarea angajărilor, ceea ce înseamnă că în Sănătate și Asistență socială se va lucra în continuare cu un deficit de personal care se agravează de la lună la lună.”

Foto: Dreamstime.com.