În România, numărul pacienților care au nevoie de montarea unui dispozitiv cardiac - stimulator sau defibrilator - îl depășește pe cel al dispozitivelor cardiace decontate de stat, indiferent că vorbim despre decontare prin Casa de Asigurări de Sănătate sau de programe ale Ministerului Sănătății, care sunt distincte și care au fost create tocmai special pentru a mai ameliora problema. Veșnicele lipsuri din sistem și veșnicul „s-au terminat banii”, de la medicamente și consumabile până la dispozitive medicale scumpe, reprezintă principala cauză care a făcut posibil cazul de la Iași - indicată atât de medicii, cât și de asociațiile de pacienți consultate de HotNews.ro.
În țara noastră, bolile cardiovasculare fac aproximativ 150.000 de victime anual, reprezentând 60% din totalul deceselor, în contextul în care mulți români ajung la medic în stadii foarte avansate ale bolii și mult mai rar în stadii incipiente.
România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populaţiei din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 109 decese la 100.000 de locuitori, faţă de media UE de 44 de decese la 100.000 de locuitori.
Înainte de toate, trebuie spus că, acum nici 10 ani, românii plăteau din buzunar între 4.000 și 6.000 de euro pentru un dispozitiv cardiac, înainte ca autoritățile să creeze mecanisme mai clare de decontare.
În ceea ce privește reutilizarea lor - care a născut numeroase controverse în ultimele zile în spațiul public - ea a fost permisă în România până în iunie 2021, când a fost interzisă în urma unei recomandări europene. Sunt însă țări care permit în continuare reutilizarea, însă în condiții foarte strict reglementate, iar cel mai sonor exemplu este Germania.
Spre deosebire de asociațiile de pacienți, care au vorbit deschis despre decalajul dintre nevoile reale și ceea ce decontează statul român, la ușile lor bătând constant oameni care se lovesc de această problemă, medicii consultați de HotNews.ro s-au ferit să comenteze cazul de la Iași, dar și să vorbească despre problemele de sistem care au făcut posibil un astfel de caz. Cei care au acceptat să stea de vorbă pe această temă au preferat să o facă sub protecția anonimatului.
Asociațiile de pacienți arată cu degetul înspre decalajul dintre nevoile reale și ceea ce pot să achiziționeze spitalele de stat
Există un decalaj între nevoile reale și ceea ce pot să achiziționeze spitalele de stat, declară pentru HotNews.ro Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.
Numărul acestor dispozitive este limitat, iar de aici se trage totul - nu sunt multe centre care derulează astfel de programe în țară, sunt câteva, iar acelea sunt foarte aglomerate, confirmă și Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.
Cu toate că aceste dispozitive sunt, teoretic, asigurate gratuit de către stat, de-a lungul timpului, la ușa asociației de pacienți conduse de Vasile Barbu au bătut mulți oameni disperați, care nu găseau un spital unde să le fie montat un astfel de dispozitiv.
Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor
Vasile Barbu mai spune că, pe tot parcursul anului trecut, către asociația de pacienți pe care o conduce au curs plângeri legate de crize de medicamente și materiale sanitare la Spitalul Sf. Spiridon din Iași - care a ajuns acum subiect de anchetă a procurorilor. Președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor arată cu degetul către „managementul pot să spun dezastruos al spitalului, din acest punct de vedere” și afirmă că însuși medicul Dan Tesloianu, anchetat acum de procurori, i-a semnalat de-a lungul timpului lipsurile de materiale din spital, inclusiv de dispozitive cardiace. Vasile Barbu subliniază însă că acest lucru „nu este o scuză pentru medicul Tesloianu, că a recurs la astfel de proceduri”.
Totodată, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor este de părere că soluția cea mai bună pentru pacienții de la Iași ar fi fost ca ei să fie transferați către alte unități medicale, care dispuneau de astfel de dispozitive la momentul respectiv. Asta a și făcut asociația de pacienți condusă de Vasile Barbu de-a lungul timpului - a direcționat oameni către alte spitale de stat care le puteau monta astfel de dispozitive, chiar dacă erau nevoiți să aștepte mai întâi pe lista de așteptare.
Românii plăteau 4.000 - 6.000 de euro pentru un dispozitiv cardiac, acum câțiva ani
Montarea de dispozitive cardiace, care face acum și obiectul anchetei procurorilor în cazul de la Iași, este finanțată în două modalități: prin decontare de la Casa de Asigurări de Sănătate (spitalul cumpără, apoi decontează la CNAS, dar în limita unei sume anuale predefinte).
Tocmai din cauză că mulți români nu aveau acces la astfel de dispozitive și erau nevoiți să și le cumpere singuri - prețul ajungea până la 4.000 - 6.000 de euro - în anul 2015, la inițiativa unora dintre cei mai cunoscuți medici cardiologi din țară, Ministerul Sănătății înființează Programul Acțiuni prioritare pentru profilaxia morții subite cardiace, destinat finanțării acestor dispozitive.
Programul a pornit tocmai de la faptul că nu exista o procedură de decontare a acestor dispozitive, iar oamenii erau nevoiți să și le cumpere. Ulterior, ei se adresau Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru a își recupera banii, lucru aproape imposibil.
La acea vreme, o persoană care avea nevoie de stimulator cardiac sau defibrilator, dacă își putea permite, se ducea la compania producătoare, îl cumpăra, iar la spital îi era montat. Efectul a fost însă ca au apărut cazuri in care pacienții respectivi, după ce îl cumpărau, se duceau la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a li se deconta acei bani. „CNAS nu avea de unde să le dea banii înapoi, iar de aici se iscau scandaluri”, a declarat pentru Hotnews.ro o sursă medicală.
„În anul 2015, când a apărut Programul Acțiuni prioritare pentru profilaxia morții subite cardiace, când s-a pus întrebarea
La acel moment, în țara vecină, Ungaria, erau montate aproximativ 500 de astfel de dispozitive pe an, așa că s-a estimat că acesta ar putea fi necesarul și în România, însă date clare nu existau. Dacă acestea acoperă toate nevoile pe țară, medicii se îndoiesc. „Sunt perioade de sincopă, când dispozitivele se termină și nu mai sunt bani pentru altele”, explică sursele medicale consultate de HotNews.ro.
Tocmai din acest motiv, HotNews.ro a solicitat luni, Ministerului Sănătății, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, să comunice care este numărul de dispozitive cardiace finanțate anual prin Programul Acțiuni prioritare pentru profilaxia morții subite cardiace, care ar fi necesarul anual (câte dispozitive) și dacă există un decalaj între numărul de dispozitive finanțate și numărul necesar. Răspunsul va fi publicat de HotNews.ro în momentul în care va veni de la Ministerul Sănătății.
Spital / Foto: Dreamstime.com / Tommaso79
Stentarea după infarct: când primești stent rapid și când ești trimis după el în lume?
În afara pacienților care au nevoie de un astfel de dispozitiv, există și categoria distinctă a pacienților care au suferit un infarct și pot avea nevoie de stent. În cazul acestor pacienți, în faza acută (primele 12 ore de la producerea infarctului) accesul este unul facil, explică medicii consultați de HotNews.ro. Un pacient cu infarct în fază acută (primele 12 ore) are șanse să primească rapid stent dacă ajunge la timp într-un centru de cardiologie intervențională, unde se poate realiza dezobstrucția arterei implicate în infarct și stentarea acesteia. Stenturile sunt asigurate prin Programul Acţiuni prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu infarct miocardic acut.
Mai ales în București, medicii spun că, de regulă, nu sunt probleme în astfel de cazuri - în fiecare zi este un spital de gardă care preia astfel de pacienți - Institutul Fundeni, Spitalul Floreasca, Spitalul Militar, Spitalul Elias, Spitalul Bagdasar Arseni și Spitalul Universitar.
În țară există centre naționale cu echipe de gardă zilnice, unde sunt direcționați acești pacienți: există centre la Cluj, există centre la Timișoara, Oradea, Craiova, Pitești, Târgu Mureș, Brașov sau Sibiu.
Pacienții care au depășit 12 ore de la infarct nu beneficiază însă de acest program, spune medicii consultați de HotNews.ro: „După 12 ore nu mai are rost, se face tratament, se echilibrează situația și, după aceea, în faza a doua, se verifică dacă mai există leziuni și se stentează. Procedura se face ca pacient cronic.”
Iar aici apar problemele, din cauză că, din punct de vedere organizatoric, nu există, în momentul de față, un protocol care să îți spună ce se întâmplă cu un pacient care nu a fost stentat în faza acută, declară un medic consultat de HotNews.ro, sub protecția anonimatului: „Unde trebuie să fie văzut? Unii dintre acești pacienți au nevoie de control coronarografic, alții nu și așteaptă mai întâi să se vindece infarctul, apoi îl mai controlezi. Dacă se consideră că pacientul trebuie să facă coronarografie, spitalul respectiv trebuie să dea telefon la centrele care pot să pună stenturi și să programeze pacientul acolo, nu să îl trimită pe stradă. Ar trebui să fie o chestiune clară. Nu poți să îi dai pacientului un bilet și să îi spui: du-te și caută un stent. Chestiunea aceasta am văzut-o de multe ori.”
Vestea bună este însă că programul pentru acuți funcționează, în cele mai multe cazuri, fără sincope: „Nu este niciun fel de problemă. Este un buget separat, nu ține de CNAS. În anul 2010 s-a făcut buget separat pentru acest program de infarct tocmai pentru a nu se încurca cu alte programe de la CNAS. El funcționează bine din 2010. Dar pacientul trebuie să ajungă în primele 12 ore, după aceea nu mai ai ce face. Infarctul este o rană pe inimă care se cicatrizează”, explică medicii consultați de HotNews.ro.
Ce au de făcut pacienții în astfel de cazuri? Să sune cât mai rapid la numărul de urgență 112. Eficiența maximă este dacă stentul se montează în primele 6 ore, dar protocolul este până la 12 ore, spun medicii.
Programul Acţiuni prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu infarct miocardic acut a fost înființat de Ministerul Sănătății în anul 2010, iar primul pacient a beneficiat de el în august 2010.
Refolosirea dispozitivelor cardiace, interzisă în România din iunie 2021
Refolosirea dispozitivelor cardiace a fost permisă în România până în iunie 2021, deoarece mulți oameni care aveau nevoie de un astfel de dispozitiv erau disperați. În iunie 2021, România a interzis această practică în urma unei recomandări la nivel european. Reglementarea Uniunii Europene din 2017 lasă, însă, o portiță - reutilizarea acestor aparate a rămas la latitudinea fiecărei țări.
Chiar dacă recomandarea europeană datează încă din anul 2017, sunt țări care nu au aplicat-o, din cauză că numărul solicitărilor depășește numărul dispozitivelor. Cel mai sonor caz este Germania, unde refolosirea lor este în continuare permisă, însă în condiții foarte strict reglementate.
„Dacă interzici reutilizarea, acest lucru presupune că poți asigura stimulatoare noi pentru toți cei care au nevoie. Germania nu își poate permite acest lucru și le reutilizează. Iar dacă le refolosești, trebuie să existe legislație clară”,declară pentru HotNews.ro o sursă medicală.
Dispozitiv cardiac / Foto:Dreamstime.com / Pitchayanan Kongkaew
De cealaltă parte, Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, atrage însă atenția că, odată cu recomandarea interzicerii refolosirii acestor dispozitive în țările europene, ele au fost modificate de către producători și sunt construite în așa fel încât „nu avem certitudinea că ele mai pot fi refolosite”. Unele dintre ele au inclusiv o baterie care se epuizează în timp, așadar „există riscuri de tot felul”. Nu în ultimul rând, pe ambalajul unora dintre ele, producătorii scriu explicit că nu sunt reutilizabile.
„Practic, odată cu modificarea legii, ele au fost adaptate și de producători și nu mai sunt reutilizabile, așa cum erau înainte”, subliniază Vasile Barbu, care spune că măsura interzicerii reutilizării a dus inclusiv la o scădere a costurilor unora dintre aceste dispozitive.
În România, în acest moment, spitalul achiziționează aceste dispozitive în limita unui buget anual predefinit: „E un buget care se stabilește în fiecare an, pentru un anumit număr de dispozitive. Dacă acest buget se termină, trebuie întrebată CNAS ce se întâmplă atunci când se termină bugetul. Sau ce face un spital dacă are mai mulți pacienți decât permite acel buget? Normal ar fi să se facă o analiză - care este necesarul anual și care este numărul de dispozitive pe care poate să îl ofere în acest moment, anual, sistemul de sănătate din România. Sunt convins că numărul celor care au nevoie este mai mare decât posibilitățile. Și atunci, în situația în care bugetul se termină și nu ai suficiente dispozitive, iar numărul de cereri este mai mare decât posibilitățile, care sunt indicațiile Ministerului Sănătății? Ce se face în situația în care s-au terminat banii și nu ai dispozitive?”, se întreabă un medic.
Foto: Dreamstime.com.
3
10
