​Venera Ecaterina Vatan, medic de familie în județul Dolj, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar, după ce ar fi pretins şi primit mai multe sume de bani, de la un număr de 926 persoane cărora le-ar fi facilitat obţinerea certificatelor de vaccinare COVID-19, fără ca aceste persoane să se fi vaccinat efectiv.

Vaccinare anti-Covid a unui copilFoto: Pramote Polyamate / Alamy / Profimedia Images

„Din banii pretinși de intermediari de la fiecare dintre cele 926 de persoane, suma de 200 lei/persoană (în total 185.200 lei) i-ar fi revenit medicului Vatan Venera Ecaterina, care ar fi procedat la înscrierea persoanelor respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și la eliberarea adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate împotriva COVID-19”, arată Direcția Națională Anticorupție, într-un comunicat.

În afară de banii primiți în modalitatea de mai sus, inculpata Vatan Venera Ecaterina ar fi solicitat și ar fi obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, contravaloarea „administrării” vaccinului în cazul celor 926 persoane, primind de la instituția respectivă suma totală de 37.720 lei, se mai arată în comunicatul DNA.

În același context, medicul Vatan Venera Ecaterina, după ce ar fi intrat în posesia carnetelor cu tichete de masă, alocate pacienților conform O.M.S. nr. 1863/2021 (privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2), ar fi dat, în mod nelegal, unuia dintre intermediari (care a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției) un număr de 190 carnete (ce conținea fiecare câte 5 tichete de masă în valoare de 20 de lei/buc - 19.000 lei) pentru a dispune de ele în interes personal, potrivit DNA.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Casa de Asigurări de Sănătate Dolj și Direcția de Sănătate Publică Dolj s-au constituit părți civile cu suma totală de 56.720 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cauză au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane (intermediari).

Procurorii DNA au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție în acest caz.

DNA face precizarea că „ această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.