Autoritățile sanitare din SUA au autorizat vineri un nou medicament pentru Alzheimer, menit să reducă declinul cognitiv la pacienții care suferă de această boală neurodegenerativă, un tratament mult așteptat după lansarea eșuată a unui medicament precedent cu mecanism similar în urmă cu un an și jumătate, relatează AFP și Reuters.

AlzheimerFoto: Aline Morcillo / AFP / Profimedia

Noul tratament, lecanemab, care va fi comercializat sub numele de Leqembi, este acum recomandat de Agenția Americană pentru Medicamente (FDA) pentru pacienții care nu au ajuns încă într-un stadiu foarte avansat al bolii.

Astfel, lecanemab, dezvoltat de Eisai Co Ltd 4523.T și Biogen Inc BIIB.O, este recomandat pentru pacienții aflați în stadiile incipiente ale bolii.

Accesul inițial al pacienților va fi limitat de o serie de factori, inclusiv deciziile de rambursare din partea Medicare, programul de asigurare guvernamental al SUA pentru americanii cu vârsta de 65 de ani și peste, care reprezintă aproximativ 90% dintre persoanele susceptibile de a fi eligibile pentru Leqembi.

Medicamentul este destinat pacienților cu tulburări cognitive ușoare sau cu demență Alzheimer precoce, o populație despre care medicii cred că reprezintă un segment mic din cei aproximativ 6 milioane de americani care trăiesc în prezent cu această boală care implică pierderea memoriei.

Leqembi a fost aprobat în cadrul procesului accelerat de revizuire al FDA.

Oficialii Eisai au spus că intenționează, de asemenea, să trimită date dintr-un studiu clinic recent pe 1.800 de pacienți, ca bază pentru o revizuire standard completă a Leqembi.

Acest studiu a constatat că Leqembi, care este administrat prin perfuzie, a încetinit rata declinului cognitiv la pacienții cu Alzheimer precoce cu 27%, comparativ cu un placebo.

Dar studiul a scos la iveală și efecte adverse grave: unii dintre pacienții tratați au suferit de hemoragii cerebrale. În plus, cel puțin o persoană care a primit tratamentul a murit, potrivit AFP.

Reuters scrie că aproape 13% dintre pacienții tratați cu Leqembi în cadrul studiului au prezentat edem cerebral. Autopsia unui pacient în vârstă de 65 de ani, care lua lecanemab și care a suferit un accident vascular cerebral a arătat că tratamentul de urgență cu un medicament standard pentru eliminarea cheagurilor a dus la hemoragie cerebrală fatală. Cel puțin un alt pacient dintr-un studiu ulterior cu lecanemab a murit din cauza hemoragiilor cerebrale, stârnind îngrijorarea că anticoagulantele pot crește riscul de umflare periculoasă a creierului.