De pe masa de sărbători a româniloe nu pot lipsi, alături de friptură, tobă, piftie sau cârnăciori, tradiționalele murături. În sare sau în oțet, toate sunt delicioase și sunt nelipsite de pe masă în sezonul rece. Care sunt însă mai sănătoase și de ce?

MurăturiFoto: Mangroove | Dreamstime.com

Cele mai sănătoase și mai recomandate de medici sunt cele în saramură, mai ales pe o masă îmbelșugată, deoarece tot ce înseamnă murătură în sare înseamnă probiotoce, explică pentru HotNews.ro nutriționistul Lygia Alexandrescu.

„Tot ce înseamnă murătură în saramură înseamnă probiotice, înseamnă ajutor pentru colon și neutralizare a acidității”, arată Lygia Alexandrescu, consultant în nutriție sportivă, educație alimentară și comunicare nutrițională.

Lygia Alexandrescu

Murăturile în saramură sunt „categoric” mai sănătoase, subliniază Lygia Alexandrescu: „Oțetul nu are ce căuta în viața noastră. Se umflă picioarele, faci celulită, dacă vorbim despre femei și nu ajută deloc la nivel renal.”