Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că vizita de o săptămână în Cuba nu a fost o excursie, ci "o oportunitate de a găsi soluții pentru pacienți", spunând că a vizitat două spitale pentru a vedea cum se administrează anumite medicamente pentru boli care în România nu au un răspuns, cum ar fi "piciorul diabetic".

Alexandru RafilaFoto: AGERPRES

Întrebat duminică seară, la Antena 3, dacă i-a fost reproşat ceva legat de vizita în Cuba, Alexandru Rafila a spus că nu avea ce să i se reproşeze, pentru că "nu a fost un lucru făcut pe cont propriu", mergând să semneze "un acord bilateral în domeniul sănătăţii", după ce în ianuarie Guvernul României a semnat un memorandum cu această ţară.

El a susținut că a "folosit oportunitatea legată de un congres internaţional" la care au participat 30 de miniştri ai sănătăţii, inclusiv doi din UE, în afară de el, vizitând două spitale pentru a vedea cum se tratează anumite boli care în România nu au încă un răspuns, cum ar fi piciorul diabetic.

  • ”Au o industrie puternică farmaceutică, chiar dacă pare ciudat pentru unii sau contestă acest lucru, eu am fost foarte aplicat în această vizită şi am mers nu numai la compania producătoare, am mers la autoritatea de reglementare, agenţia medicamentului din Cuba.
  • Am vizitat două spitale să văd cum se administrează anumite medicamente şi unele dintre ele care sunt înregistrate în multe ţări, una dintre ele fiind chiar din Uniunea Europeană, tratează boli care la noi nu au răspuns.
  • Şi vă dau un exemplu, piciorul diabetic, o boală îngrozitoare care duce la circa 10.000 de amputaţii în fiecare an în România, fiindcă nu există tratament. Există un produs biologic, injectabil, care se administrează, care are studii clinice foarte serioase, se administrează în multe ţări din lume şi cred că oportunitatea de a găsi o soluţie pentru pacienţii din România nu reprezintă o excursie, ci reprezintă o responsabilitate”, a susţinut Rafila, citat de News.ro.

Alexandru Rafila a acuzat că atacurile privind vizita sa în Cuba au venit în special din partea USR:

  • ”Atacurile au venit din zona USR şi ceea ce mi se pare inacceptabil este limbajul, trivialitatea, agresivitatea şi lipsa de bun simţ care au însoţit aceste mesaje.
  • Eu nu cred că cineva care reprezintă statul român, facem abstracţie de persoana mea, poate să fie în felul ăsta calificat într-un mod inacceptabil. Cred că civilizaţia, dialogul - nu trebuie să fie neapărat constructiv, poate să fie şi polemic, dar o limită a bunului simţ şi a păstrării adevărului într-o zonă de normalitate cred că este necesar”.

Ministrul Sănătății s-a aflat timp de o săptămână (în perioada 15 - 22 octombrie) într-o vizită oficială în Cuba, unde a participat la cea de-a IV-a Conferinţă internaţională „Cuba-Salud 2022”, cu teme „Sănătatea Universală, ca parte integrantă a Agendei de Sănătate 2030, în scenariul post-Covid-19”. Alături de el au fost prezenți miniștrii Sănătății din Mozambic, Venezuela, Jamaica, Belize, Egipt, Trinidad Tobago sau Zimbabwe.