Spitalul Judeţean Constanţa a suspendat operaţiile care nu sunt urgente din cauza stocului limitat dintr-un medicament folosit după realizarea anesteziilor, care are rol în decontractarea musculaturii pacientului.

SpitalFoto: DreamsTime

Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Ionuţ Cornel Ionescu, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că unitatea spitalicească are în stoc medicamentul Miostin, dar pentru că acesta lipseşte momentan de pe piaţă din cauza unor probleme ale producătorului a decis să fie folosit doar în cazul operaţiilor urgente.

“Cele mai multe spitale au probleme cu acest medicament care lipseşte din cauza producătorului. Noi avem un stoc, dar dacă facem toate operaţiile care nu sunt urgenţe într-o săptămână rămânem fără el. Am luat în calcul suspendarea operaţiilor care nu sunt urgente şi care pot fi amânate pe o perioadă de o săptămână, o săptămână şi jumătate şi să ţinem stocul de medicament pe care îl avem pentru operaţiile urgente în cazul unor accidente, traumatisme. În cazul unui accident cu victime multiple suntem obligaţi să intervenim. Din această cauză am amânat operaţiile urgente, cezarienele”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Constanţa, care a precizat că această problemă este una la nivel naţional.

El a precizat că Miostinul, care are neostigmină substanţa de bază se foloseşte după anestezie.

“Miostinul este un medicament care se foloseşte după anestezie pentru decontractarea musculaturii. Când se face anestezie se contractă musculatura, iar Miostinul este folosit imediat după anestezie”, a mai precizat managerul Spitalului Judeţean Constanţa.