Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a reacționat, luni, la declarațiile lui Alexandru Rafila, arătând că este posibil ca pacienții să aștepte câteva zile sau săptămâni până vor obține o programare în vederea obținerii prescripției pentru eliberarea pastilelor de iodură de potasiu.

Coada la medicFoto: AGERPRES

„Având în vedere anunţul ministrului Sănătăţii cu privire la prezentarea imediată a persoanelor eligibile cu vârsta sub 40 de ani la medicul de familie, pentru eliberarea prescripţiei cu iodură de potasiu, aducem la cunoştință pacienţilor cu probleme de sănătate curente că este posibil să aştepte câteva zile sau săptămâni până vor putea obține o programare pentru o consultație la medicul de familie”, arată Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, într-un comunicat.

Medicii de familie arată că „au prioritate urgenţele medico-chirurgicale şi, conform indicațiilor ministrului Sănătăţii de astăzi, persoanele sănătoase cu vârsta sub 40 de ani care doresc rețeta pentru iodura de potasiu, pe care o vor ridica ulterior din cele 2.500 de farmacii din lista afişată pe siteul ministerului”.

Medicii de familie atenționează și că aceste rețete nu pot fi trimise online, fiind necesară prezența fizică la cabinet: „Atenţionăm că reţetele nu pot fi trimise pe Whatsapp, e-mail, fiind necesară prezența fizică la cabinet. Semnalăm că şi Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS funcționează cu întreruperi de astăzi dimineață, astfel încât pot să apară întârzieri şi pentru consultaţiile programate.”

”Ne cerem scuze pacienţilor noştri pentru situația în care am fost puşi din nou de ministrul Sănătăţii”, încheie Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Rafila i-a îndemnat pe români să obțină prescripția de la medicul de familie și să ridice pastilele de iod din farmacie

Pastilele de iodură de potasiu se găsesc în aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara, însă ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, admite că interesul nu a fost foarte mare, cel puțin până acum: „Campania a început de câteva săptămâni, lumea nu a fost foarte interesată, dar pastilele sunt la dispoziția populației.”

Alexandru Rafila a amintit că în acest moment sunt disponibile în farmacii câteva milioane de comprimate de iodură de potasiu, însă primul pas este ca românii cu vârsta de până în 40 de ani, care pot primi aceste tablete, este să se adreseze medicului de familie, care eliberează prescripția medicală. Ulterior, comprimatele de iodură de potasiu pot fi ridicate de la cea mai apropiată farmacie.

„Campania a început de câteva săptămâni, lumea nu a fost foarte interesată, dar pastilele sunt la dispoziția populației. Este bine ca în cazul unui accident nedorit să putem preveni”, a declarat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

Întrebat de jurnaliști care este procentul de pastile distribuite până în acest moment din total, Rafila a răspuns că „nu am cifrele, dar nu cred că sunt multe procente”.

Iodura de potasiu va rămâne în farmacii câteva luni, mai spune Rafila, iar termenul de valabilitate al pastilelor este de 3 ani.

30 de milioane de pastile de iodură de potasiu au fost produse de Antibiotice Iași în această primăvară pentru a fi distribuite populației, de teama unui posibil accident nuclear, în contextul războiului din Ucraina. Pastilele au costat aproximativ 6 milioane de euro, iar achiziția a fost făcută de Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat.

Alexandru Rafila își dorea ca pastilele să fie distribuite de medicii de familie, numai că aceștia s-au opus, motivând că aglomerația și birocrația iscate ar risca să blocheze activitatea cabinetelor lor, într-o perioadă oricum complicată - val de viroze și gripe, COVID-19, testare COVID-19, vaccinare, consultații, rețete, trimiteri etc.

În cele din urmă, soluția găsită a fost ca pastilele de iod să fie distribuite prin farmacii.