​8.831 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, cu 508 mai puține față de ziua anterioară. Cele mai multe cazuri sunt în București - 1.632 - unde incidența a urcat la 8,31 la mie.

Covid-19Foto: DreamsTime

Cazuri multe sunt și la Cluj - 505 cazuri noi (incidența 7 la mie), Ilfov - 268 de noi cazuri (incidența 5,88 la mie), Prahova - 254 de noi cazuri (incidența 4,37 la mie) și Constanța - 313 cazuri noi (incidența 5,41 la mie).

1.688 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 296 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Peste 3.700 de pacienți COVID-19 internați

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.757, cu 48 mai multe față de ziua anterioară.

La Terapie Intensivă sunt internate 266 de persoane, cu 13 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 266 pacienți internați la ATI, 230 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 590 sunt minori, 586 fiind internați în secții, cu 21 mai puțin față de ziua anterioară, și 4 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

28 de noi decese

Până astăzi, 65.963 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 28.07.2022 (10:00) – 29.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 28 decese ( 21 bărbați și 7 femei), dintre care un deces raportat anterior intervalului de referință.

Dintre cele 28 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și 20 erau nevaccinați.

Câți români s-au testat

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.942 teste RT-PCR (2.992 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.950 la cerere) și 20.669 de teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.305.490 de teste RT-PCR și 10.712.881 de teste rapide antigenice.

Sursă foto: Dreamstime.com.