Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila, a anunțat miercuri că Guvernul a adoptat o hotărâre care obligă furnizorii care oferă servicii de vaccinare să raporteze datele în Registrul Electronic de Vaccinări, în caz contrar riscând amenzi de până la 5.000 de lei.

Alexandru RafilaFoto: Guvernul Romaniei

Pentru că acest act nu figura nici pe agenda de lucru, nici printre actele adoptate miercuri de Executiv, HotNews.ro a solicitat explicații atât Ministerului cât și Guvernului.

Guvernul a solicitat Ministerului Sănătății să clarifice situația, iar vineri Ministerul condus de Alexandru Rafila a admis că a făcut o greșeală, și-a cerut scuze și a scos comunicatul de pe site.

  • „Proiectul de Hotarâre de Guvern privind aprobarea metodologiei de raportare și a circuitului informațional în Registrul Electronic Național de Vaccinări a fost transmis pentru includere pe agenda de lucru a ședinței Guvernului, dar nu a mai fost aprobat în ședința din data de 18 mai 2022, așa cum eronat a fost comunicat. Ne cerem scuze pentru eroarea pe care am rectificat-o pe pagina de web a Ministerului Sănătății.”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Întrebați care este stadiul acestui proiect de HG, oficialii Ministerului Sănătății au declarat că „proiectul de Hotărâre de Guvern va fi inclus în perioada imediat următoare pe agenda ședințelor de lucru.”