​44,44% dintre fetele din statele Uniunii Europene care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România. Pe primele locuri se situează județele Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor și Dolj (câte 52) și Brașov (40). Datele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie arată că 53% dintre localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Peste 1.600 de românce cu vârsta între 10 și 15 ani au născut în anul 2020

Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de nașteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit datelor definitive Eurostat.

În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 și 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene).

În ceea ce privește distribuția pe județe a nașterilor la mame cu vârsta sub 15 ani, pe primele locuri se situează:

  • Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani)
  • Bihor (52) și Dolj (52)
  • Brașov (40)
  • Argeș (29)
  • Sibiu (28)
  • Bacău (26)
  • Constanța (24)
  • Satu Mare (23)
  • Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).

La polul opus se găsesc județele:

  • Gorj (4 mame cu vârsta sub 15 ani)
  • Mehedinți, Tulcea și Brăila (6 nașteri la o vârstă sub 15 ani, pentru fiecare)
  • Vâlcea, Neamț, Botoșani, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud (câte 7 fete care au devenit mame înainte de 15 ani, în 2020).

Multe fete, cu precădere din zonele rurale defavorizate, recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii și nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii.

Datele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.

Caravana medicală ajunge în Negru-Vodă

Pentru a contribui la reducerea mortalității infantile din județul Constanța, Organizația Salvați Copiii derulează programul Sănătatea mamei și a copilului în zonele defavorizate din județ.

Astfel, sunt asigurate servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani, care primesc suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială și asistență pediatrică.

„Accesul la servicii medicale și la educație pentru sănătate este vital pentru sănătatea mamei și a nou-născutului. Din păcate, România rămâne o țară a disparităților sociale, iar populația vulnerabilă, în special copiii și femeile gravide, se confruntă cu situații de marginalizare. De aceea Salvați Copiii România merge în comunități și asigură asistență medicală gravidelor”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Specialiștii locali ai Organizației Salvați Copiii alături de medici voluntari din cadrul Asociației Caravana cu Medici au ajuns în orașul Negru-Vodă în cadrul proiectului „Sănătate pentru fiecare comunitate. Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale”, derulat cu sprijinul Penny.

În zilele de 7 și 8 mai, în spațiile puse la dispoziție de Primăria din Negru-Vodă, fetele și femeile vulnerabile din comunitate au fost consultate gratuit și au beneficiat de recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului.

În total, 700 de fete și femei vulnerabile din județul Constanța beneficiază de servicii socio-medicale și educație medicală în cadrul programului Salvați Copiii destinat fetelor și femeilor vulnerabile în zonele rurale.

Intervenția integrată în comunitățile dezavantajate

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat, din 2010, o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 64 de comunități rurale defavorizate, din 16 județe, cu 74.880 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

Caravana medicală se desfășoară în cadrul proiectului „Sănătate pentru fiecare comunitate.Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale”, derulat cu sprijinul Penny și Asociația Caravana cu Medici.

Proiectul ținteşte un număr de aproximativ 2.500 de fete și femei vulnerabile din zonele rurale defavorizate din 3 județe din România: Brașov, Iași și Constanța.

Printre obiectivele intervenției se numără:

  • îmbunătățirea stării de sănătate pentru fete și femei în timpul sarcinii și reducerea cazurilor de mortalitate infantilă;
  • sprijin material, prin oferirea „kit-ului gravidei” participantelor la caravanele medicale;
  • informarea fetelor și femeilor vulnerabile din cele 46 de comunități rurale în cadrul cărora intervenim în cadrul programului Sănătatea mamei și a copilului, cu ajutorul a 3 videoclipuri educaționale cu privire la sănătatea în timpul sarcinii;
  • crearea de parteneriate cu instituțiile relevante la nivel local și național pentru găsirea de soluții în vederea asigurării accesului la servicii socio-medicale de calitate pentru gravidele din zonele rurale defavorizate și prevenirea sarcinilor.