Numărul cazurilor de gripă rămâne ridicat. 2.149 de cazuri de gripă clinică s-au înregistrat în cea de-a 14-a săptămână a anului, față de doar 153 de cazuri în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă de 14 ori mai multe îmbolnăviri, arată cele mai recente date publicate de Institutul Național de Sănătate Publică.

Gripa, viroza sau COVID?Foto: Profimedia Images

Evolutia infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) în sezonul 2021-2022 - săptămâna 04.04.2022 – 10.04.2022 (S 14/2022) - cele mai recente date publicate de Institutul Național de Sănătate Publică:

  • La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 65.049, de 1.8 ori mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași saptamană a sezonului precedent (36.483) și cu 13.9% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (75.628).
  • Au fost raportate la nivel național 2.149 cazuri de gripă clinică comparativ cu 153 de cazuri înregistrate in S 14/2021.
  • În săptămâna 04.04.2022-10.04.2022 (S14) au fost raportate 10 cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 1 mai mult față de săptămâna precedentă și față de zero în aceeași perioadă a sezonului precedent.
  • Nu a fost raportat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Pana la data de 10.04.2022 au fost vaccinate antigripal 1.506.362 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, precizează Institutul Național de Sănătate Publică.