O parte dintre centrele de vaccinare cu adresabilitate redusă vor fi transformate în centre de testare sau vor funcționa în format hibrid - vor avea atât activitate de vaccinare, cât și activitate de testare, a anunțat joi Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, într-o conferință de presă.

Centru de vaccinareFoto: Primaria Municipiului Galati

322 de cabinete de vaccinare au activitate redusă în ultimele două săptămâni - mai puțin de 10 doze administrate zilnic, spune Valeriu Gheorghiță. Ieri a avut loc o ședință comună CNCAV - INSP - Ministerul Sănătății, în cadrul căreia a fost luată în discuție activitatea acestor centre.

171 dintre aceste centre își vor încheia activitatea, iar o parte dintre celelalte vor fi transformate în centre de testare, acolo unde circuitele permit acest lucru, spune coordonatorul campaniei de vaccinare.

De asemenea, o parte dintre centre vor funcționa în format hibrid - vor avea atât activitate de vaccinare, cât și de testare.