Harta centrelor de evaluare în ambulator COVID-19, care vor prelua pacienți COVID cu forme ușoare și medii de boală, pentru a scădea presiunea pe Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor, a fost publicată astăzi de Ministerul Sănătății. Harta include în acest moment 174 de centre distribuite pe întreg teritoriul țării, însă va fi actualizată pe măsură ce și alte centre de evaluare vor fi operaționalizate.

Tratament COVID-19Foto: Profimedia Images / Scott Sharpe / Arhivă: Zuma Press

HARTA ESTE DISPONIBILĂ AICI.

Ministerul Sănătății a anunțat că circa 230 de centre de evaluare ambulatorie pentru pacienții COVID-19 vor fi deschise în România în valul 5 al pandemiei.

Pacienții cu test pozitiv la SARS-CoV2 ar trebui să ajungă într-un astfel de centru în ziua în care au primit rezultatul testului pozitiv sau într-un timp cât mai scurt.

În aceste centre, pacienții diagnosticați cu COVID-19 vor putea primi inclusiv tratament cu anticorpi monoclonali, care se administrează în primele zile de la infectare pentru a fi eficienți, și antivirale.

Condițiile de funcționare pe care trebuie să le îndeplinească centrele de evaluare ambulatorie COVID-19, precum și Ghidul de evaluare și tratament în aceste centre, au fost stabilite de Ministerul Sănătății printr-un Ordin publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Condițiile de funcționare pe care trebuie să le îndeplinească centrele de evaluare ambulatorie COVID-19, conform unui Ordin al Ministerului Sănătății publicat în Monitorul Oficial, sunt următoarele:

  • a) Centrele de evaluare sunt structuri funcționale organizate în unități sanitare cu paturi în care se acordă servicii medicale de tip spitalicesc — spitalizare de zi destinate în vederea evaluării și tratării pacienților confirmați cu COVID-19.
  • b) Centrele de evaluare sunt organizate separat față de zona de spitalizare continuă și spitalizare de zi non-COVID-19 cu acces facil la ambulatoriu, serviciul de primiri urgențe, laboratoarele de investigații, cu respectarea criteriilor de organizare spațial-funcționale.
  • c) Centrele de evaluare au ca structură minimă: cabinet/cabinete de consultații, săli de tratamente, saloane/rezerve cu minimum 2 paturi pentru spitalizare de zi, spații administrative și, după caz, laborator de analize medicale și laborator de radiodiagnostic.
  • Conducerea unităților sanitare solicită direcțiilor de sănătate publică județene sau a municipiului București avizarea modificării structurii unităților sanitare în vederea organizării și funcționării centrelor de evaluare.
  • Direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București vor emite avizul privind înființarea centrului de evaluare, care atestă îndeplinirea condițiilor de funcționare a centrului de evaluare, prevăzute la alin. (1).
  • La nivelul centrelor de evaluare se va aplica Ghidul de evaluare și tratament prevăzut în anexa nr. 7, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Ghidul de evaluare și tratament la nivelul centrelor de evaluare

A. Categorii de potențiali pacienți care ajung la evaluare

1. Pacienții cu criterii de internare vor fi îndrumați direct la spital, după evaluare clinică:

— pacienții cu necesar de oxigen (forme severe/critice) cu SaO2 < 94% (pentru cei fără afecțiuni pulmonare cronice preexistente) sau SaO2 < 90% la pacienții cu insuficiență respiratorie cronică;

— pacienți cu forme non-severe de COVID-19 cu SaO2 ≥ 94%, dar care au indicație de internare pentru o altă afecțiune.

2. Pacienții fără criterii de internare vor fi evaluați astfel:

— primele 4 zile de boală — pacienții asimptomatici: se va efectua examen clinic și vor fi îndrumați în supravegherea medicului de familie. Această categorie de pacienți nu are indicație de tratament antiviral la momentul evaluării;

— primele 4 zile de boală — pacienții simptomatici: date clinice ± biologice ± imagistică (în cazul pacienților cu simptomatologie de tract respirator inferior);

— din ziua a 5-a de boală: date clinice, imagistică (CT sau Rx torace), biologice, EKG, în funcție de comorbidități.

Date clinice: vârstă, indice masă corporală, antecedente personale patologice, medicație pentru afecțiuni preexistente, afecțiunea actuală (debut, simptome, tratament).

Date biologice: hemogramă, biochimie (glicemie, ALT, AST, uree, creatinină, proteina C reactivă), INR; la acestea se adaugă test de sarcină la femeile fertile în cazul necesității prescrierii tratamentului antiviral.

B. Situații întâlnite în evaluarea pacienților simptomatici

1. La pacienții cu factori de risc (FR):

a) primele 4 zile: tratament antiviral (AV) oral;

b) în ziua 5:

— pacienți fără pneumonie: AV oral și monitorizare;

— pacienți cu pneumonie: AV oral sau spitalizare pentru AV injectabil*;

c) după ziua a 6-a:

— pacienți fără pneumonie: monitorizare sau indicație de internare în cazul agravării afecțiunii cronice;

— pacienți cu pneumonie: recomandare de spitalizare pentru AV injectabil*.

2. La pacienții fără factori de risc (FR):

a) primele 5 zile:

— pacienți fără pneumonie: monitorizare;

— pacienți cu pneumonie: AV oral;

b) după ziua a 6-a:

— pacienți cu sau fără pneumonie: monitorizare sau spitalizare pentru AV injectabil* (în cazul

apariției unor complicații în contextul COVID-19).

3. La pacienții aflați după ziua a 5-a de boală, cu pneumonie și proteina C reactivă peste 30 mg/L:

se va recomanda internare în spital.

4. Peste 7 zile, alte situații: monitorizare până la vindecare.

Spitalizare dacă nu există alternativă utilizabilă de AV oral sau pneumonie întinsă sau inflamație marcată sau nu poate fi monitorizat la domiciliu.

C. Factori de risc (FR):

— obezitate (IMC > 30);

— vârsta peste 65 de ani;

— patologii cronice preexistente: afecțiuni cardiace sau respiratorii cronice, imunodepresii, diabet zaharat, insuficiență renală cronică, hepatopatii cronice;

— copiii cu vârsta de 12—17 ani cu patologii severe asociate.

Tratamentul antiviral (AV) oral se va prescrie doar dacă pacientul nu are contraindicații.

La pacienții monitorizați la domiciliu se vor (re)aminti simptomele de alertă care să necesite solicitarea Serviciului de Ambulanță 112.

D. Posologie:

• Favipiravir:

— 1.600 mg la 12 ore în prima zi, apoi 600 mg la 12 ore, timp de 10—14 zile sau

— 1.800 mg la 12 ore în prima zi, apoi 800 mg la 12 ore, timp de 10—14 zile.

• Molnupiravir (Lagrevio):

— 4 capsule a 200 mg x 2/zi timp de 5 zile (800 mg x 2/zi)

• Nirmatrelvir/Ritonavir (Paxlovid):

— Coadministrarea de 2 tablete de nirmatrelvir + 1 tabletă de ritonavir de 2 ori pe zi, timp de 5 zile.

E. Situații în care AV orale nu pot fi utilizate

• Favipiravir:

— Nu este indicat la copii.

— La paciente din grupe de vârstă fertilă doar dacă există testul de sarcină negativ și întotdeauna

asociat cu medicație contraceptivă pe durata tratamentului și minimum 7 zile după oprirea acestuia.

— Pentru bărbați se recomandă de asemenea utilizarea de metode contraceptive pentru cel puțin

o săptămână după încheierea tratamentului cu favipiravir.

• Molnupiravir:

— Nu este indicat la pacienți cu vârste sub 18 ani.

— Nu este indicat la gravide și la femei care alăptează.

— Nu este indicat la pacienți cu insuficiență renală severă.

— Nu este indicat la femei de vârstă fertilă care nu utilizează metode de contracepție eficientă.

— Nu este indicat după a 5-a zi de la debutul clinic al afecțiunii.

• Paxlovid (nirmatrelvir/ritonavir):

— Nu este indicat la pacienți cu vârste sub 18 ani.

— Nu este indicat la gravide și la femei care alăptează.

— Nu este indicat la pacienți cu insuficiență renală sau hepatică severă.

— Nu este indicat la pacienți cu infecție HIV fără tratament.

— Nu este indicat la pacienți care utilizează medicamente care sunt interzise concomitent cu Paxlovid.

— Nu este indicat la femei de vârstă fertilă care nu utilizează metode de contracepție eficientă.

— Atenție la reducerea efectului paxlovid de către unele medicamente.

— Nu este indicat după a 5-a zi de la debutul clinic al afecțiunii.

Indicațiile celor două tratamente și posibile interacțiuni medicamentoase pot fi consultate aici:

1. https://www.fda.gov/media/155054/download (Molnupiravir)

2. https://www.fda.gov/media/155050/download (Paxlovid)

3. https://www.covid-19-druginteractions.org/checker (Paxlovid).