O femeie în vârstă de 75 de ani internată la Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași, nevaccinată și cu multiple comorbidități, cu suspiciune înaltă de infecție cu varianta Omicron, este primul deces din România cauzat, cel mai probabil, de noua tulpină. Anunțul a fost făcut marți seară de managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, dr. Florin Roșu.

Varianta OmicronFoto: Dreamstime

Pacienta în vârstă de 75 ani, cu suspiciune înaltă de infecție cu varianta Omicron, era nevaccinată împotriva COVID-19 și suferea de multiple comorbidități: diabet zaharat, obezitate, atac vascular cerebral cu hemipareză în remisie, atrofie cerebrală, a precizat medicul Florin Roșu.

Decesul a survenit în cursul zilei de luni, 17 ianuarie, însă anunțul a fost făcut marți seară de managerul spitalului, medicul Florin Roșu, care vorbește despre suspiciune înaltă de infectare cu varianta Omicron, până la finalizarea secvențierii și primirea rezultatelor.

"Nu avem încă confirmarea prin secvențiere; în cadrul laboratorului nostru de biologie moleculaculară care este centru de screening pentru zona Moldova s-a ridicat suspiciunea înaltă de infecție cu tulpina Omicron prin identificarea mutațiilor specifice acesteia", a precizat dr. Florin Roșu.