​Pensionarii cu venituri de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de medicamente compensate în proporţie de 90%, prevede o Hotărâre de Guvern adoptată în ședința de astăzi a Executivului. Practic, plafonul veniturilor până la care medicamentele se compensează cu 90% crește cu 10% față de cât este în prezent - 1.299 de lei.

PensionariFoto: pxfuel.com

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat în ședința de astăzi proiectul de Hotărâre privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, pentru pensionari.

Documentul prevede ca, de la ianuarie 2022, pensionarii cu venituri de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în proporţie de 90% din sublista B prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

Până în prezent, limita de la care pensionarii beneficiau de compensare de 90% era de 1.299 lei/inclusiv.

Măsura a fost luată cu scopul creşterii accesului la medicamentele compensate acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, arată Ministerul Sănătății.

În cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B, în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, au fost eliberate un număr de 2.805.729 rețete aferente unui număr de 468.279 pensionari cu o valoare de consum de 267.600.714,86 lei. Consumul total mediu lunar de medicamente pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 1.299 lei lună/inclusiv, este de aproximativ 20.584.670,37 de lei.