Am făcut doza 1 sau doza 3 de vaccin împotriva COVID-19 și m-am infectat după câteva zile, înainte ca vaccinul să își facă efectul complet și să producă anticorpi. Există vreun risc în acest caz? Dacă m-am infectat cu SARS-CoV2 la câteva zile după ce am făcut doza 1, mai pot face și doza 2? Aflăm răspunsurile de la un medic din linia întâi.

Copil vaccinat impotriva coronavirusuluiFoto: Roman Lacheev / Alamy / Profimedia Images

Vaccinul nu afectează cu nimic evoluția bolii, dar nici nu ajută dacă a fost făcut doar de câteva zile

Vaccinul nu afectează cu nimic evoluția bolii în cazul în care te infectezi în primele zile după vaccinare - indiferent dacă se întâmplă după prima, a doua sau a treia doză. În schimb, nici nu ajută foarte mult sau nu ajută deloc. Primii anticorpi încep să apară la aproximativ o săptămână de la vaccinarea cu prima doză, iar până la momentul rapelului (a doua doză), imunitatea dată de vaccin poate ajunge la 70-80%. Răspunsul imunitar complet apare însă abia la 10-14 zile după rapel (a doua doză sau, după caz, a treia doză, la cei care au ajuns la ea).

Cum rămâne însă cu timing-ul pentru vaccin în cazul în care te infectezi înainte să faci, spre exemplu, și doza 2 - schema completă? În situația în care fac o formă asimptomatică sau ușoară de boală, se poate păstra același timing pentru vaccin fără nicio problemă - pentru doza 2, a explicat pentru HotNews.ro Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase și directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București.

Dacă fac o formă severă sau chiar o formă medie, "aici într-adevăr este de discutat pentru că pot să amân doza 2 - intervine ideea unei ferestre, fereastră a cărei durată variază, iar pentru o formă medie, pot amâna doza 2 cu un interval de timp", spune medicul.

Poți fi nevoit să reiei vaccinarea de la zero, după trecerea prin boală

În schimb, dacă fac o formă severă sau critică și am nevoie de un interval de 3 luni pentru a mă reface și depășesc perioada corectă dintre cele două doze, "atunci pot pleca de la ideea că am trecut prin boală și obțin o imunitate împreună cu prima doză", explică medicul Adrian Marinescu. "Și, foarte probabilă, o să mă gândesc să reîncep schema, iar dacă am anticorpi suficienți să nu o mai fac deloc, pentru că trecerea prin boală, după o doză de vaccin, aduce și ea un plus de protecție."

Dr. Adrian Marinescu

Dacă totuși nu ai anticorpi și a trecut o perioadă lungă - să zicem 3 luni de la prima doză - se reia complet schema de vaccinare, inclusiv prima doză. "Probabil că în acest caz vei face doar două doze, nu o vei mai face și pe a treia, la un interval de 6 luni, pentru că ai trecut și prin boală. Lucrurile acestea nu sunt încă complet reglementate pentru că abia a început doza 3", explică medicul.

Cei mai mulți dintre cei infectați fac însă forme ușoare, ceea ce înseamnă că îmbolnăvirea nu încurcă cu nimic administrarea celei de-a doua doze de vaccin, ne liniștește medicul Adrian Marinescu.