Unul dintre pacienţii de la secţia ATI de la Târgu Cărbuneşti transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce spitalul a rămas fără oxigen pentru bolnavii de COVID a murit. Este al treilea deces în rândul pacienților de la Spitalul Târgu Cărbunești, după ce s-a stricat instalația de oxigen, medicii fiind nevoiți să ventileze manual bolnavii în ambulanțe, iar apoi să îi transfere la alte spitale.

Terapie Intensiva COVID-19Foto: Profimedia Images

Pacienta care a decedat avea 79 de ani, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU, Mihaela Ţicleanu.

''Am avut 13 pacienţi transferaţi la noi, dintre care unul a decedat. Era în stare gravă. Mai avem 12 pacienţi internaţi. (...) Din păcate, de la Cărbuneşti, dată fiind situaţia, au fost aduşi fără acte'', a spus Mihaela Ţicleanu, conform Agerpres.

Ceilalţi pacienţi cu COVID transferaţi de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti sunt în ATI. ''Unul este mai grav, din ce am înţeles'', a adăugat reprezentantul spitalului.

Transferul pacienţilor a avut loc după ce a apărut o defecţiune la instalaţia de oxigen a Spitalului din Târgu Cărbuneşti. Anterior, au fost înregistrate două decese, fiind vorba despre două paciente în vârstă de 55 și 76 de ani, din Rovinari.