Gravidele trebuie să se vaccineze în orice vârstă a sarcinii, dar și în timpul alăptării, pentru a se proteja atât pe ele cât și pe nou-născut, către care se transmit anticorpi neutralizanți, este recomandarea medicilor specialiști din cadrul unei dezbateri Salvati Copiii. Medicii recomandă gravidelor care au teste rapide pozitive să ia legătura cu medicii de familie și DSP și să nu stea acasă, pentru a nu ajunge în stare gravă la spital.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit acestora, sarcina cu COVID este o vulnerabilitate, însă medicii asigură că „marea majoritate a cazurilor au rezultate bune, fără consecințe grave în timp”.

Ce spun medicii despre infecția cu COVID în sarcină și riscul pentru nou născuți

Prof. dr. Radu Vlădăreanu - Sef secție obstetrica ginecologie Spitalul Elias: Vaccinul îi poate salva viața gravidei, riscul de naștere prematură scade

Sarcina cu Covid este o vulnerabilitate, pentru că alături de modificările sociopatologice vine și COVID-ul care amplifică coagularea, stresul respirator si cardiovascular. Datele foarte recente care au iesit acum câteva zile în publicația CDC vine cu publicarea unui studiu care, în America, ne spune că simptomatologia este mai severă dacă boala se întampla în trimestrul doi sau trei pentru gravidă.

Fără să intrăm în foarte multe cifre, sunt datele americane însușite de CDC. Ei au venit cu recomandări foarte foarte ferme inca de la sfârșitul lunii septembrie de a se vaccina toată lumea care vrea să rămână însărcinată, care este gravidă indiferent de vârsta sarcinii, orice lăuză sau mamă care alăptează.

Știm foarte bine că vaccinul nu reprezintă un risc pentru femeia insărcinată, dimpotrivă, îi poate salva viata, ei și copilului, pentru ca riscul de naștere prematură nu este așa mare cum ar fi in boala Covid. Trebuie să vaccinam gravidele, ele trebuie să înteleagă și să asculte.

Conferentiar dr. Gabirel Olaru - Șef sectie obstetrică ginecologie Maternitatea Bucur, mesaj pentru gravidele cu test rapid pozitiv: Nu stați acasă

„În Maternitatea Bucur au născut aproximativ 300 de persoane cu COVID, mai exact 297. Fiecare a fost tratat cu toată atenția. Trebuie apreciat faptul că tratarea unui caz COVID presupune un efort deosebit. Lupta nu este ușoară.

Suntem în valul 4, ne întâlnim cu un alt fenomen care este deosebit de primejdios: multe se testează acasă și nu declară testele pozitive. Ele nici nu știu ce să facă într-un asmenea context. Trebuie să ia legătura rapid cu medicul de familie, să comunice, și în continaure cu DSP și medicii specialiști.

Nu trebuie să stea acasă, boala se poate agrava și ajung la noi într-o stare gravă. Spre deosebire de valurile anterioare, am remarcat faptul că a crescut grvitatea cazurilor internate. Nu trebuie neglijate simptomele și testarea trebuie imediat raportată și luat legătura cu specialiștii.

Rata nașterilor premature a fost de 16-17%. Rata nasterilor cezariene a crescut, pentru nașterile la pacientele COVID procentul a ajuns la 88%. Este o creștere foarte mare.

De asemenea, complicațiile post-partum sunt semnificative.

Legat de copii - normal că prematuritatea este unul din riscurile principale. Poate apărea riscul infectării post-partum.

Alăptarea - trebuie făcută cu înțelepciune, pentru că există o perioadă de contagiozitate. La cazurile severe este mare, până la 20 de zile. Conform datelor din maternitate, mare majoritatea a copiilor s-au născut negativi. Din peste 300 numai la un copil a ieșit un test PCR pozitiv și nici acolo nu erau clare lucrurile.

Cel mai probabil este o contaminare post-partum. Nici la cei născuți pe cale vaginală testele PCR nu au fost pozitive.

Sfat pentru gravide? Controlul prenatal trebuie făcut, și pentru pacientele bolnave de COVID. Sfatul este să nu neglijeze primele semne de boala, să raporteze daca au un test rapid pozitiv. Să nu le fie teama sa mearga la spital pentru că marea majoritate a cazurilor au rezultate bune, fără consecințe grave în timp.

Trebuie sa fie atente să respecte regulile. Trebuie să evite ieșirile în public, să poarte mască.

În privinta vaccinării - vaccinarea aduce un avantaj care nu trebuie neglijat.”

Dr. Simona Vlădăreanu - șef secția Neonatologie, Spitalul Elias: În urma vaccinării femeii gravide, aceasta produce anticorpii neutralizanți pe care îi transmite

„O infecție cu Sars-CoV2 care apare sub 14 zile fata de momentul nasterii nu ofera posibilitatea organismului mamei sa produca anticorpi neutralizanți care sa se transfere la nou-născut. O infecție care are loc înainte cu 14 zile, va permite organismuui să producă anticorpi de care să beneficieze nou-născutul.

Astfel, se încurajează alăptarea, în special pentru lăuzele care au forme ușoare sau moderate. Pentru celelalte, cele din ATI, se recomandă mulgerea și laptele să se administreze nou-născutului.

Vaccinarea este singura metoda prin care ne putem proteja cel putin de a face forme severe. La fel, s-a demonstrat ca în urma vaccinării femeii gravide aceasta produce anticorpii neutralizanți pe care îi transmite inclusiv prin lapte și astfel asigură o imunitate solidă nou-născutului.”

Întreaga dezbatere poate fi urmărită aici.

Maternitatea Bucur - 516 nașteri ale unor mame infectate cu COVID-19 din martie 2020 până în prezent

La Maternitatea Bucur din București, care tratează cazuri de COVID-19, medicii au remarcat o creștere semnificativă a cazurilor cu complicații date de infectarea cu virusul SARS-CoV-2 varianta Delta, notează Salvați Copiii România, într-un comunicat transmis după dezbatere.

Sarcina reprezintă un factor de risc pentru forme severe de boală, care necesită internare.

În momentul de față, România se confruntă cu o incidență crescută a cazurilor de infecție cu SARS CoV-2, inclusiv la gravide, nou-născuți și sugari pozitivi simptomatici, iar medicii sunt nevoiți să folosească la capacitate maximă aparatura existentă.

Numai la Spitalul Universitar din București s-au născut, în perioada aprilie 2020 – octombrie 2021, 85 de copii cu mame PCR SARS-CoV-2 pozitive și alți 65 de copii din mame cu istoric de infecție în timpul sarcinii.

La Maternitatea Bucur din Capitală, devenită unitate medicală exclusiv COVID-19, din luna martie 2020 și până în prezent au venit pe lume 516 nou-născuți din mame pozitive, 104 dintre aceștia având complicații medicale din cauza prematurității.

Maternitatea Bucur a preluat, pe parcursul anului trecut, și copii născuți în alte maternități din București și din alte județe, atât în sistemul public, cât și în cel privat.