Actualizat acum

Articol susținut de COPAC​

Un român este ucis în fiecare oră de cancerul pulmonar. Subdiagnosticarea, principala cauză a ratelor mari de deces

de     HotNews.ro
Marţi, 19 octombrie 2021, 10:10 Actualitate | Sanatate


Campania "Cancerul nu ia pauză"
Foto: COPAC
5 români mor în fiecare oră din cauza cancerului, iar dintre aceștia unul este ucis de cancerul pulmonar, potrivit datelor semidefinitive privind mortalitatea pe cauze de deces puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică (INS). Aproximativ 49.769 de romani au murit în 2020 din cauza cancerului, iar 20% din totalul acestor decese au fost cauzate de cancerul pulmonar.

Acesta din urmă este tipul de cancer cu cea mai mare rată de mortalitate la nivel mondial și în România. 1,8 milioane de oameni mor într-un an în întreaga lume răpuși de cancer pulmonar.

Principala cauză care duce la deces în acest tip de cancer este diagnosticarea tardivă, atrage atenția Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

„Cancerul pulmonar este o boală subdiagnosticată în România, descoperită în cele mai multe dintre cazuri atunci când au apărut deja metastaze, ceea ce duce la o reducere majoră a șanselor de supraviețuire. Riscul de deces scade cu cât boala este descoperită mai rapid, iar statisticile ne arată că șansele de supraviețuire în cancerul pulmonar cresc până la 80% dacă boala este descoperită în stadiu incipient”, a explicat Radu Gănescu, Președinte COPAC.

Astfel, odată cu descoperirea cancerului pulmonar în stadiu incipient, pacientul are la dispoziție mai multe opțiuni de tratament, fapt care crește șansele de vindecare. Supraviețuirea la 1 an în cancerul pulmonar crește de la 15% dacă boala este diagnosticată în stadiu metastazat, la 80% în cazul în care diagnosticul se face la începutul bolii.

Simptomatologiei nespecifică sau suprapunerea simptomelor cu alte afecțiuni, cum ar fi infecțiile respiratori sau afecțiunile cardiace, îi determină pe oameni să amâne vizita la medic.

Pandemia a adâncit această problemă


Potrivit celor mai recente statistici, pandemia a acutizat problema subdiagnosticării cancerulului. În 2020, în plin context pandemic, diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer a scăzut cu aproximativ 40%, iar estimările arată că acest procent va crește sub efectul valului al patrulea al pandemiei, avertizează Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), care s-a implicat în lansarea campaniei de conștientizare „O nouă realitate. Același cancer”.

Românii au trecut mai rar pe la medicul de familie și pe la medicul specialist în perioada pandemiei. Incertitudinea legată de noul coronavirus, frica de infectare cu SARS-CoV-2 și de diagnostic, dar și transformarea anumitor spitale în centre COVID i-au descurajat pe români să își facă controalele periodice recomandate, să ia legătura cu medicul și chiar să continue tratamentul în cazul unor diagnostice bine stabilite.

În cancerul pulmonar, la fel ca în orice alt tip de cancer, acest comportament este sinonim cu reducerea șanselor de supraviețuire la zero.

„Pandemia a dat peste cap viețile tuturor, iar necunoscutele legate de noul coronavirus - simptomatologie, riscuri, tratament - i-au determinat pe mulți români să stea departe de cabinetele medicilor de familie și ale medicilor specialiști. Totuși, chiar și în această perioadă marcată de incertitudine, stres și teamă, trebuie să avem grijă de sănătatea noastră. De aceea, simptomele neobișnuite, indiferent de natura lor, ar trebui să ne trimită la medic. Cancerul pulmonar este una dintre bolile cu simptome foarte comune, asemănătoare chiar cu cele are COVID-19. De aceea, este important să mergem la control, pentru că depistarea precoce a acestei boli este o șansă reală la vindecare și o viață normală. Este foarte important să se extindă posibilitatea consultării şi comunicării la distanţă în perioada pe care o traversăm. Orice întârziere în diagnosticul şi iniţierea tratamentului poate impacta nefavorabil cursul bolii pentru un pacient cu cancer”, a avertizat Radu Gănescu, Președinte COPAC.

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) este partener de comunicare al campaniei de conștientizare „O nouă realitate. Același cancer”, inițiată de FABC (Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer), SNOMR (Societatea Națională de Oncologie Medicală din România), SRROM (Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală), SRR (Societatea Română de Radioterapie), SRP (Societatea Română de Pneumologie), SNMF (Societatea Națională de Medicina Familiei), cu sprijinul AstraZeneca, pentru a încuraja prezentarea la medic pentru controale periodice și în cazul unor simptome specifice.

Articol susținut de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC)




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














5380 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    Bravo Hotnews (Marţi, 19 octombrie 2021, 13:32)

    MDK [utilizator]

    In sfarsit o initiativa si pentru “ceilalti” acum urmeaza si un articol pentru cei cu TBC ca sa realizeze si politicienii ca sunt si alte afectiuni in Romania la fel de ucigase si invizibile.
  • +3 (11 voturi)    
    Decese.. (Marţi, 19 octombrie 2021, 14:31)

    Lucris [utilizator]

    Și pentru acești oameni, ce face Statul?
    Că nici pentru ei nu prea mai există medicamente prin spitale sau farmacii (mai ales în stadiile de început, acolo unde se poate pune frână bolii)....
    Lumea, acum, nu vorbește decât de covid.
    Altceva a încetat, brusc, să mai existe pentru mințile aprinse de discuțiile vaccin-antivaccin...
    Dacă adunăm decesele din cauza celorlalte boli, ajungem la un total de câteva ori mai mare decât decesele de covid.
    Și nimeni nu zice nimic despre asta.... Doar covid... Presa nu scrie decât de covid...
    Reportajele TV sunt numai despre covid...
    Toate cu o direcție unică, la fel ca Directivele Tovarășului: vaccinarea cu orice preț.
    Inclusiv cu prețul celor ce mor, netratați corespunzător, de cancer, diabet etc.
  • -5 (15 voturi)    
    In alte tari aceasta boala e eradicata (Marţi, 19 octombrie 2021, 15:51)

    Coco Whistle [utilizator]

    De ce? Ptr ca exista vaccin si un program de vaccinare. Acum, populatia nu mai are nevoie sa fie vaccinata. E parte a trecutului. La noi, nu exista program si lumea inca moare, asa ne pasa. Vinovati? Popii sint pe primul lor, apoi, unii in minister si guvern nu-si fac treaba… apoi, populatia …nu ne pasa…chiar daca ne costa viata…trist….
  • -6 (6 voturi)    
    Pai (Miercuri, 20 octombrie 2021, 2:25)

    Tony_K [utilizator]

    Ar trebui sa le multumim nevaccinatilor pentru ca ocupa locurile in spitale datorita iq lor subunitar.
  • 0 (2 voturi)    
    vrajala, (Miercuri, 20 octombrie 2021, 6:50)

    nick1587873340950 [utilizator]

    mai nou se numeste altfel, Xovid


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by