În jur de 2.000 de pacienți COVID-19 așteaptă în acest moment în Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor din toată țara să prindă un pat de Terapie Intensivă, iar aproximativ 100 dintre aceștia sunt intubați, arată datele obținute de HotNews.ro pe surse medicale. Precizăm că aceste cifre sunt în dinamică permanentă și pot suferi modificări de la o oră la alta.

Terapie Intensiva COVID-19Foto: Profimedia Images / Cecilia Fabiano / LaPresse

România are probleme cu locurile la Terapie Intensivă pentru pacienții COVID-19 de câteva săptămâni, pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri.

Pacienții care ajung la spital și au nevoie de un pat de Terapie Intensivă sunt puși pe lista de așteptare, în spitalele din România nemaifiind paturi libere. Pe această listă de așteptare se află, în acest moment, aproximativ 2.000 de pacienți.

Autoritățile au anunțat ieri că în spitalele din România nu mai era liber niciun pat de Terapie Intensivă pentru pacienții cu COVID-19.

De asemenea, la nivel național exista ieri o rezervă operațională de 158 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale, spun autoritățile.

Autoritățile au anunțat că Ungaria este prima țară care va prelua pacienți români infectați cu SARS-CoV2 în stare critică, punând la dispoziție 50 de paturi de Terapie Intensivă. Primii 10 pacienți au fost tranferați ieri în Ungaria, însă una dintre pacientele tranferate a intrat în stop-cardiorespirator și a murit pe drum.