Primul antiviral folosit în tratarea formelor ușoare și medii de COVID-19 care ar putea fi prescris in ambulatoriu si eliberat din farmacia spitalului, fără internare

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 29 septembrie 2021, 13:52 Actualitate | Sanatate


Medicamente
Foto: Pixabay.com
Ministerul Sănătății analizează posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir, antiviral folosit în tratarea formelor ușoare și medii de COVID-19 în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase. Practic, medicamentul va putea fi prescris de medici în ambulator și eliberat din farmacia spitalului, pentru ca pacientul să se poată trata cu el acasă, fără să necesite internare.

Anunțul Ministerului Sănătății vine într-un moment în care numărul zilnic de cazuri de COVID-19 în România a atins un record de la începutul pandemiei, iar o mare parte dintre pacienții care nu au forme foarte grave se vor trata acasă, formele mai grave ajungând în spitale.

În prezent, pentru acest medicament, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a realizat o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în România și în baza căreia se permite administrarea în unitățile sanitare, sub supraveghere medicală, având o utilizare restrictivă.

In India, țara de proveniență, Favipiravir are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare obținut în urma unui proces de evaluare accelerată și conditionată de multiple cerințe și care nu poate fi asimilată cu o autorizație de punere pe piață emisă în acord cu legislația europeană în vigoare, precizează Ministerul Sănătății.

"După discuțiile avute cu specialiștii din Comisia de boli infecțioase și conducerea Agenției Naționale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberării acestui medicament în ambulatoriu prin farmaciile de circuit închis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescripție medicală și cu urmărirea bolnavului pe parcursul tratamentului de către medicul de familie", a declarat dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-Cov-2, medicamentul Favipiravir este recomandat a fi administrat în formele ușoare și medii de infecție cu noul corornavirus în prima săptămână de boală.

Într-o adresă către Ministerul Sănătății, Comisia de specialitate de boli infecțioase consideră că medicamentul poate fi eliberat în spital și ambulatoriu la recomadarea medicilor, numai cu prescripție medicală.

Referitor la profilul de siguranță din datele preliminare disponibile, Favipiravir prezintă un risc de teratogenicitate și risc de afectare hepatică.

Agenția Națională a Medicamentului a inițiat și aprobat distribuirea de către distribuitorul local din România a unei Comunicări directe către profesioniștii din domeniul sănătății cu scopul de a informa medicii prescriptori din spitale, precum și pacienții cu privire la riscurile utilizării medicamentului, precizează Ministerul Sănătății.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4473 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Tara de provenienta e Japonia, nu India (Miercuri, 29 septembrie 2021, 15:02)

    Denulu [utilizator]

    https://en.wikipedia.org/wiki/Favipiravir

    E drept, pare ca in Japonia nu e inca aprobat pentru tratarea COVID, numai pentru gripa, pe cand in India e aprobat pentru COVID, dar nu pentru gripa.

    Sunt foarte curios be baza caror studii vrea ministerul sanatatii sa aprobe Favipiravir la noi, avand in vedere ca meta-analiza din mai zicea ca s-ar putea sa aiba efect 0 in conditiile in care vor ei sa-l administreze:

    "Favipiravir possibly exerted no significant beneficial effect in the term of mortality in the general group of patients with mild to moderate COVID-19. We should consider that perhaps the use of antiviral once the patient has symptoms is too late and this would explain their low efficacy in the clinical setting."

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8155021/
  • +1 (3 voturi)    
    un medicament… (Miercuri, 29 septembrie 2021, 15:10)

    Whatsupdoc [utilizator]

    … cu efecte nedovedite, întâmplator aflat pe stoc la Terapia Cluj. Sunt curios dacă vor prima rațiunile medicale sau cele comerciale.
  • +2 (2 voturi)    
    Ruda Piramidonului (Miercuri, 29 septembrie 2021, 18:13)

    D-or [utilizator]

    Banalul Piramidon.
    Nu mai bine am testa direct efectele piramidonului - pe care il produceam si noi - asupra Covid?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by