Colegiul Medicilor din București trage un semnal de alarmă și cere măsuri urgente privind riscul de burnout în rândul personalului medical din prima linie anti-COVID

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 15:28 Actualitate | Sanatate


Spital coronavirus
Foto: Heidi Levine / Sipa Press / Profimedia
Colegiul Medicilor din București trage un semnal de alarmă și cere măsuri urgente privind riscul epuizării și chiar ajungerii în burnout a personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva COVID-19, în contextul valului patru al pandemiei.

„Ne aflăm în fața unui nou val al pandemiei de COVID-19 – cel de-al 4-lea. Spitalele bucureștene sunt din nou în alertă. Medicii și întregul personal medical sunt nevoiți iarăși să facă față numărului mare de pacienți, atât pe secțiile de COVID-19, cât și în ATI COVID-19. Nu trebuie însă uitat că acest noul val vine pe fondul oboselii și stresului acumulate deja de prea mult timp, pe fondul unui an și jumătate fără pauză de respiro, mai ales în anumite specialități și unități medicale”, transmit reprezentanții medicilor bucureșteni într-un comunicat remis duminică.

Astfel, Colegiul Medicilor din București trage un semnal de alarmă și cere „măsuri urgente privind riscul epuizării și chiar ajungerii în burnout a personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva COVID-19, având în vedere că vorbim mai ales de medici din specialități care au fost încă de la începutul pandemiei pe acest front”.

”Dacă nu avem grijă de medici, nu va avea cine să ne îngrijească. Pentru un act medical de calitate, este nevoie ca întreg personalul medical să fie la capacitate maximă, din toate punctele de vedere. Vedem, însă, că eforturile enorme care li se cer medicilor de peste 18 luni se prefigurează a fi necesare și în următoarea perioadă, fără să se întrevadă un moment final. În aceste condiții, este important să se ia măsuri, pe de o parte, pentru a asigura o resursă umană suficientă în unitățile medicale, iar pe de alta, pentru a asigura tot suportul necesar personalului existent deja”, a declarat Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Colegiul Medicilor din București atrage totodată atenția că aceste măsuri trebuie implementate rapid, dar este important ca ele să fie menținute și pe termen mediu și lung.
  • Sindromul de burnout poate include o serie de manifestări precum, dar nu limitat la, epuizarea emoțională, lipsa satisfacției profesionale sau o senzație de depersonalizare, dar și cu o frecvență mai mare a erorilor la locul de muncă.
  • O meta-analiză ce a inclus peste 30.000 de profesioniști din sănătate a arătat că cel puțin 1 din 5 prezintă simptome de depresie și anxietate, iar cel puțin 4 din 10 se confruntă cu probleme de somn și/sau insomnie.
„Datele sunt îngrijorătoare, iar fără măsuri adecvate, situația în București și nu numai se poate dovedi și mai gravă”, subliniază Colegiul Medicilor București în comunicat.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3767 vizualizari

  • -1 (7 voturi)    
    E simplu si aici (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 15:37)

    Klaus el-Sadat de Golf [utilizator]

    Cand vine la spital un pacient si medicul este obosit il intreaba: "Papusa, ai pierdut 2 h din viata ca sa te duci la vaccinat?" Daca raspunsul este negativ i se spune: "De tine ma ocup dupa ce ma trezesc, peste vreo 2 h."
  • +3 (5 voturi)    
    Cu toate acestea... (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 15:42)

    Suricata007 [utilizator]

    ...Colegiul Medicilor din București nu are publicat nici un protocol de tratare covid prespitalizare. Personal nu sunt foarte incantat de viziunea in perspectiva a acestei organizatii.

    Aveti grija,
    Sanatate tuturor.
    • -1 (3 voturi)    
      Nu exista (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 16:39)

      CoralMS [utilizator] i-a raspuns lui Suricata007

      Nu exista protocoale de tratament in sarcina Colegiului Medicilor, care are alte atributii. Ceea ce arata ca habar n-ai cu ce se ocupa. Exista in schimb ghiduri de tratament in functie de severitatea bolii, nu dupa "prespitalizare", care nici aia nu exista. Avioane in capu tau...
      • +2 (2 voturi)    
        Din cunostintele mele... (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 18:20)

        Suricata007 [utilizator] i-a raspuns lui CoralMS

        ...medic sau medicina nu inseamna spitale exclusiv iar prespitalizare ar insemna inainte de spitalizare, ceea ce sigur exista.
        Pana nu se muta "prima linie a luptei anti-covid" de la spitale catre tratarea oamenilor de la primele semne ale bolii, ei bine, nu se va rezolva nimic.

        Aveti grija,
        Sanatate tuturor
  • +5 (11 voturi)    
    Despre riscul de șpagă nimic? (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 15:48)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    De la COVID nu prea iese...
  • +3 (3 voturi)    
    Pai sa mearga la Untold (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 17:16)

    VOX. [utilizator]

    Sa se recreeze. Fara masca, fara griji.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by