Adeverința medicală care trebuia luată contra cost, în fiecare an, de la medicul de familie pentru a dovedi că elevul poate să participe la orele de educație fizică a fost eliminată de Ministerul Sănătății și cel al Educației, prevede un ordin comun al celor două instituții. Rămâne în vigoare doar scutirea parțială/totală de ore de educație fizică, atunci când elevul nu poate să participe la aceste ore din motive medicale. Anunțul a fost făcut de președintele Patronatului Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu.

Scoala in timpul pandemieiFoto: JENS BUTTNER / AFP / Profimedia

"Pentru cei care nu au copii de școală, nu lucrează în domeniu, au deschis mai târziu televizorul etc. - adeverința trebuia luată (contra-cost) an de an de la medicul de familie pentru a dovedi că elevul poate să participe la orele de educație fizică. Acum rămâne în vigoare, așa cum este firesc, doar scutirea parțială/totală de ore de educație fizică, atunci când elevul nu poate să participe la ore din motive medicale", a anunțat medicul Raluca Zoițanu.

"Cabinetul meu pierde câteva sute de lei, poate puțin peste o mie de lei anual din schimbarea asta legislativă dar nu-mi pare rău deloc! O decizie excelentă!", mai spune președintele Patronatului Medicilor de Familie.

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au decis, de asemenea, că avizul epidemiologic, pentru care părinții și copiii stăteau la cozi interminabile la ușile cabinetelor medicilor de familie la fiecare început de an școlar, nu va mai fi necesar la fiecare revenire a copiilor din vacanță, ci doar în momentul înscrierii la școală și grădiniță. Practic, un elev va trebui să ducă la școală avizul epidemiologic de intrare în colectivitate doar la momentul înscrierii la clasa pregătitoare, nu și în vacanțele dintre fiecare an școlar, cum se întâmpla până acum.

De asemenea, avizul epidemiologic va fi solicitat și în cazul transferului între unități de învățământ.

Citește și: