În România a fost înregistrat al doilea deces la un pacient COVID infectat cu tulpina indiană Delta, care era vaccinat cu schemă completă, a anunțat marți medicul Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, într-o conferință de presă. Este vorba despre o persoană în vârstă de 72 de ani, care suferea de multiple comorbidități.

Pandemia de COVID-19Foto: Wavebreak / Profimedia Images

Este al doilea deces înregistrat în România la un pacient COVID-19 infectat cu tulpina indiană Delta și vaccinat anterior cu schemă completă, după un alt caz raportat de INSP săptămâna trecută - tot o persoană cu vârsta peste 70 de ani, care suferea de comorbidități.

"Aceste cazuri nu trebuie să ne îngrijoreze", afirmă medicul Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. "Este vorba despre persoane care, din cauza patologiilor pe care le au, chiar a vârstei, asociată cu patologiile respective, nu dezvoltă protecție eficientă în urma vaccinului", a explicat medicul.