3.427 de candidați s-au înscris anul acesta la admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, pentru cele 1.629 de locuri scoase la concurs (1.236 finanțate de la bugetul de stat și 393 cu taxă). Numărul candidaților înscriși a crescut cu 101 față de 2020, însă și numărul locurilor este cu 177 mai mare decât anul trecut.

Facultatea de MedicinaFoto: AGERPRES

Examenul de admitere la studiile de licență din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfășura în mai multe locații din Capitală. Candidații înscriși pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la facultățile de medicină și medicină dentară, vor susține examenul de admitere în spațiile special amenajate din cadrul Complexului Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), în timp ce pentru susținea examenului de admitere la Facultatea de Farmacie și la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul Facultății de Farmacie, respectiv cele din Palatul Facultății de Medicină din București.

Câte locuri sunt disponibile la fiecare facultate din cadrul UMF la admiterea din 2021

Numărul de locuri pentru fiecare facultate din cadrul UMF Carol Davila la admiterea în anul universitar 2020-2021:

  • Specializarea Medicină (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) - 710 locuri finanţate de la buget şi 250 de locuri cu taxă.
  • Specializarea Medicină dentară (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) - 213 locuri finanţate de la buget şi 100 de locuri cu taxă.
  • Facultatea de Farmacie (300 de credite pentru 5 ani de studiu) - 121 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă.
  • Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală (4 ani de studiu, 240 de credite) - 104 locuri finanţate de la buget şi 11 locuri cu taxă.
  • Alte specializări Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (3 ani de studiu şi 180 de credite) - 88 de locuri finanţate de la buget şi 12 de locuri cu taxă.

"Pentru admiterea la studiile de licență din cadrul Universității noastre asistăm și anul acesta la un nou record, din perspectiva numărului candidaților înscriși, 3.427 de absolvenți de liceu, cu 101 mai mulți în comparație cu cei care au concurat anul trecut și cu peste 400 în plus față de numărul celor înscriși la ediția din 2019, ceea ce ne demonstrează un interes amplificat și continuu al tinerilor față de profesia de medic", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București.

Câți candidați s-au înscris la admitere la fiecare facultate în parte

Candidații înscriși la admitere la fiecare specializare:

  • Facultatea de Medicină - 2.337 de candidați/710 locuri
  • Facultatea de Medicină Dentară - 595 de candidaţi/213 de locuri
  • Facultatea de Farmacie - 122 de candidaţi/121 de locuri
  • Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (4 sau 3 ani de studiu) - 345de candidaţi/192 de locuri

Acestora li se adaugă alți 28 de candidați care vor concura pentru ocuparea locurilor speciale dedicate absolvenților de licee din mediul rural, al celor din centrele de plasament și rromilor.

Pentru candidații ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie alte 393 de locuri cu taxă.

Cum intri la Medicină fără admitere

Anul acesta, 32 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să studieze la UMF Carol Davila, accederea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără examen de admitere.

Totodată, dintre cei 3.427 de candidaţi care vor intra în concurs duminică, 25 iulie 2021, la ora 9,13, au obţinut nota maximă, 10, la examenul de bacalaureat.

De asemenea, dintre candidații înscriși la ediția din acest an a concursului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, 513 au obținut la examenul de bacalaureat note între 9,50-9,99, iar alți 997, note între 9,00 și 9,49.

"Este remarcabil faptul că și anul acesta se vor înmatricula în Universitatea noastră 32 de olimpici naționali și internaționali, tineri care cu siguranță vor performa și pe parcursul anilor de studii din cadrul UMF Carol Davila și cred aportul lor educațional va aduce un plus consistent în atingerea unuia dintre principalele noastre obiective și anume, accederea pe cele mai înalte trepte ale topurilor științifice de prestigiu ale lumii medicale mondiale", a subliniat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București.

Taxa de studiu pentru fiecare facultate în parte

Taxa de studiu stabilită de către Senatul UMF Carol Davila pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2021–2022 este de:

  • 15.000 lei /an de studiu pentru Medicină și Medicină Dentară
  • 10.000 lei/an pentru Farmacie
  • 8.000 lei/an de studiu pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală

Taxa de studiu anuală va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă - 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală).

Reguli privind organizarea examenului de admitere

Pandemia COVID 19 continuă și în 2021 să impună reguli stricte în ceea ce privește măsurile de prevenție împotriva răspândirii infecției cu noul Coronavirus , fapt pentru care Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din Bucureşti a decis păstrarea Centrului Expozițional Romexpo ca locație pentru desfășurarea examenului de admitere în facultățile de Medicină și Medicină dentară (Pavilioanele B1 și B2), iar pentru susținerea concursului de admitere la facultatea de Farmacie și Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, organizatorii le-au pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul facultății de Farmacie, respectiv cele din Palatul Facultății de Medicină din București.

Și de această dată vor fi respectate cu strictețe toate măsurile de prevenire împotriva COVID-19, începând cu triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor sau purtarea obligatorie a măștilor de protecție facială și bineînțeles distanțarea socială de minim 1,5 metri între candidați.

Înscrierea candidaților și depunerea documentelor obligatorii (scanate în format pdf) la concursul de admitere, sesiunea iulie 2021 s-a efectuat și anul acesta, exclusiv on-line, pe platforma dedicată examenului de admitere, care a putut fi accesată la adresa web www.adm.umfcd.ro

Admiterea la UMF Carol Davila în ultimii 5 ani:

  • În 2020, la UMF Carol Davila au fost scoase la concurs 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenți de liceu dintre care 2.246 la Medicină și 541 la Medicină Dentară.
  • În 2019 - 1.154 de locuri, dintre care 310 locuri cu taxă, număr total de candidați 3.058, dintre care 2.002 - Medicină și 448 - Medicină Dentară).
  • În 2018 - 1.402 locuri, dintre care 302 locuri cu taxă, număr total de candidați - 2.976, dintre care 1.823 - Medicină și 485 - Medicină Dentară.
  • În 2017 - 1.468 de locuri, dintre care 440 de locuri cu taxă, număr total candidați - 2.996, dintre care 1.811 - Medicină și 547 Medicină Dentară.
  • În 2016 - 1.420 de locuri, dintre care 470 de locuri cu taxă, număr total candidați - 3.168, dintre care 1.942 - Medicină și 583 - Medicină Dentară.