Schimbările majore din sistemul de sănătate valabile de la 1 iulie. Tot ce trebuie să știi dacă ai nevoie de medic

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 1 iulie 2021, 17:28 Actualitate | Sanatate


Spital privat
Foto: Hotnews
Contribuția personală la spital privat - statul decontează și la privat banii pe care îi deconta pentru serviciul medical respectiv în spitalul de stat și plătești doar diferența față de tariful de la privat, set de consultații și analize de prevenție gratuite care se adresează românilor cu vârsta de peste 40 de ani și pentru care președintele CNAS promite că "sumele vor fi suplimentate oricât va fi nevoie" și mai multe consultații gratuite la domiciliu pentru bolnavii cronici - sunt marile noutăți aduse de contractul cadru din sănătate, valabile de la 1 iulie.

1. Contribuția personală la spitalul privat. Ce este contribuția personală în sănătate și cine poate beneficia de ea


Probabil cea mai importantă și cea mai așteptată măsură care intră în vigoare de astăzi. Autoritățile au atras atenția că este vorba despre contribuție personală, nu despre coplată.

Ce înseamnă contribuția personală? Practic, orice român asigurat poate "lua cu el" banii pe care statul îi decontează pentru internarea sau operația lui în spitalul de stat și se poate trata, la alegere, la privat, urmând să plătească doar diferența dintre suma decontată de CNAS și tariful de la privat.

  • Ce tip de servicii acoperă contribuția personală și cât vei plăti la privat după intrarea ei în vigoare
Ordonanța de Urgență care prevede introducerea contribuției personale pentru serviciile medicale private - plătești o parte din bani, iar statul decontează o parte - a fost adoptată în ședința de Guvern de joia trecută și se aplică începând de la 1 iulie.



Contribuția personală pentru internarea în spitale private (inclusiv operații) intră în vigoare de la 1 iulie, iar cea pentru consultații în cabinetul medicului în regim ambulatoriu și cea pentru analize și investigații medicale (paraclinice) ar urma să intre în vigoare anul viitor, mai exact la 60 de zile de la adoptarea bugetului de stat pe anul 2022.

Condiția este ca spitalul privat să aibă contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

  • Cât va costa o operație la privat începând de la 1 iulie
Potrivit normelor de aplicare ale contractului cadru, Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează pentru cazurile de spitalizare continuă (acuți) sume cuprinse între 624 de lei (spre exemplu pentru proceduri pentru strabism) până la 21.132 de lei (în cazul unei traheostomii).

CNAS plătește un tarif care se calculează astfel: tarif pe caz ponderat (TCP) înmulțit cu Valoarea relativa a cazului (VR), valoare care exprimă raportul dintre tariful unui diagnostic şi tariful mediu al tuturor diagnosticelor și care poate fi subunitar, 0,42 (ex.proceduri pentru strabism) sau supraunitar, chiar 14,23 (ex.traheostomie).

TCP (tariful pe caz ponderat) este fix - în jur de 1.485 de lei pentru majoritatea spitalelor.

Pentru a obtine tariful care se decontează de către Casa de Asigurări, TCP de 1.485 se înmulteste cu valoarea relativă a cazului, care poate varia între 0,42 și 14,23, în funcție de complexitatea cazului. Astfel, tarifele de decontare variază între 624 de lei (ex. proceduri pentru strabism) și 21.132 lei (ex.traheostomie).



"Prin introducerea în contractul-cadru a acestei norme, în primul rând apare obligatoriu ca furnizorul să afișeze pe site-ul lui prețurile pentru diversele intervenții chirurgicale pe care le face în spital - din start va fi o transparentizare a prețurilor, iar asta va ajuta foarte mult pacientul, pentru că intervine concurența. Până acum, neexistând această regulă, nu punea nimeni aceste prețuri", a explicat pentru HotNews.ro președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România, Cristian Hotoboc.

  • Ce trebuie să faci de la 1 iulie pentru a te bucura de aceste beneficii noi acordate de statul român
Ce aduce cu adevărat nou măsura contribuției personale, de la 1 iulie, este transparență, explica săptămâna trecută, într-o conferință de presă, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe: "Mai exact, există un deviz estimativ, care are un format standard, pe care furnizorul privat va trebui să i-l ofere oricărui asigurat care va veni să se trateze și să detalieze foarte clar începând cu cât acoperă FNUASS și ce sume se percep în plus de către furnizorul privat, pe categorii de cheltuieli: medicamente, materiale sanitare, hrană, resursa umană și așa mai departe, astfel încât asiguratul va avea o imagine completă înainte de a lua decizia dacă să aleagă această opțiune sau nu va avea toate informațiile - cât decontează Casa și cât percepe spitalul privat în plus."

Acest deviz estimativ va fi valabil 5 zile lucrătoare, timp în care pacientul se poate gândi, poate căuta alte oferte și poate lua decizia, în funcție de contextul său, spune președintele CNAS.


Președintele CNAS, Adrian Gheorghe

Odată ce pacientul ia o decizie, nu poate merge mai departe decât dacă își oferă consimțământul scris că merge mai departe și alege oferta.

În plus, ori de câte ori, pe parcursul internării, devizul estimativ inițial se modifică - pot apărea complicații, situații medicale neprevăzute - pacientul sau aparținătorul acestuia trebuie să își ofere de fiecare dată consimțământul scris, iar la final se oferă un decont care, din nou, prezintă detaliat cât a suportat CNAS și ce percepe în plus furnizorul privat, pe categorii de cheltuieli, a explicat Adrian Gheorghe.

"Aceste măsuri aduc o mult mai mare transparență și ajută asiguratul care ia în considerare să se trateze la privat să aibă mai multă informație, astfel încât să ia cea mai bună decizie."
Practic, tarifele de la privat și decontările CNAS sunt scoase dintr-o "zonă gri", în care erau până acum, a explicat săptămâna trecută președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: "Ce nu este posibil astăzi este ca furnizorul privat să perceapă sume în plus față de ceea ce decontează CNAS din FNUASS pentru rezolvarea cazului. Asta nu înseamnă că nu se percep, pe căi legale, alte sume de către furnizorul privat, într-un fel justificat, deoarece tarifele decontate din Fond nu acoperă costurile reale. Însă există în acest moment o zonă gri, pe care au admis-o public inclusiv furnizorii privați, privind modul în care se percep aceste sume, în mod legal, care să acopere diferența dintre ce acoperă Fondul și costul real al serviciului oferit de furnizorul privat. Asta se întâmplă acum."

2. Consultații și analize de prevenție gratuite pentru românii cu vârsta peste 40 de ani, de la 1 iulie


Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, care intră în vigoare de la 1 iulie, aduce și un pachet de prevenţie - consultații și analize medicale - care se adresează adulților cu vârsta de peste 40 de ani. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, afirmă că sumele decontate de CNAS pentru acest pachet de prevenție "vor fi suplimentate oricât va fi nevoie" și îi îndeamnă pe români ca, în cazul în care vor avea probleme cu accesarea gratuită a acestui pachet de prevenție, să se adreseze CNAS sau casei județene de asigurări de sănătate.

Pachetul de consultații și analize de prevenție gratuite pentru românii cu vârsta peste 40 de ani va cuprinde trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.

"Urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani. Acest pachet cuprinde trei componente care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc. A treia consultaţie este una de monitorizare. (...) Modul în care vor fi decontate aceste consultaţii este de aşa natură încât să stimuleze livrarea acestui pachet în întregul său", a declarat marți președintele CNAS, Adrian Gheorghe, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Ministerului Sănătății.

Președintele CNAS a subliniat că vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive "să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic": "De asemenea, dacă medicul de familie va prescrie investigaţiile, de exemplu analize de laborator ca parte a evaluării pe care o face, aceste consultaţii vor fi decontate din fond peste valoarea de contract pe care o au furnizorii de paraclinice. Deci practic vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise medic", a afirmat președintele CNAS.

3. Consultații lunare gratuite la domiciliu pentru bolnavii cronici


Noul contract-cadru mai prevede că numărul de consultaţii la domiciliu acordate de medicii de familie va creşte la una pe lună în cazul pacienţilor cronici, faţă de patru pe an, câte sunt în prezent. Totodată, pacienţii cu boli cronice pot beneficia de două consultaţii pe lună la medicul de familie pe perioada stării de alertă.

"O altă măsură priveşte lăuzele, care vor beneficia începând de la 1 iulie, pe lângă consultaţie la domiciliu la externarea din maternitate, care este prevăzută şi acum, vor beneficia în plus de o consultaţie la domiciliu la patru săptămâni de la naştere. (...) De asemenea, medicii de familie pot acorda noi servicii. Aceste servicii se referă la spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiuni arteriale timp de 24 de ore (monitorizare holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, precum şi efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate", a explicat Adrian Gheorghe.


Pacienţii cu boli cronice pot beneficia în continuare de consultaţii la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii din alte specialităţi din ambulatoriul clinic, potrivit președintelui CNAS: "Terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped pot fi acordate şi la distanţă. Îngrijirile paliative la domiciliu pot fi recomandate şi de medicii de familie aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. (...) Pentru consultaţii de distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriu nu este necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Pe perioada stării de alertă, în care încă ne aflăm, nimic nu se schimbă practic. După încheierea stării de alertă, atunci când se va încheia, vor putea fi acordate în continuare consultaţii la distanţă pentru afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic."

4. Măsură importantă și pentru pacienții post-COVID


Noul contract cadru aduce o măsură importantă și pentru pacienții care au trecut prin boala COVID-19: "Un punct important se referă la pacienţii care au trecut prin infecţia cu SARS-COV-2. Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţii infectaţi care au trecut prin boala COVID-19, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestor pacienţi servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică-consiliere psihologică şi psihoterapie", a anunțat Adrian Gheorghe.


El a precizat că, începând de săptămâna viitoare, va începe un proces de consultare cu toţi factorii din sănătate, urmând a se centraliza propuneri de "ajustare, modificare" a contactului-cadru pentru anii viitori.

"Vom primi aceste propuneri pa parcursul lunii iulie şi august, pentru ca începând cu luna septembrie să organizăm consultări tehnice şi grupuri de lucru care să lucreze pe marginea propunerilor pe care le primim în acest interval", spune președintele CNAS.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



















18973 vizualizari

  • +5 (17 voturi)    
    Pe scurt (Joi, 1 iulie 2021, 17:34)

    Mazeta [utilizator]

    De la 1 iulie trebuie să fii sănătos sau bogat.
    • +5 (17 voturi)    
      In schimb (Joi, 1 iulie 2021, 17:50)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      simpatizantii psd se vor putea trata gratuit in cele sapte spitale regionale construite(pe hartie) de catre fostele guverne psd.
  • +2 (6 voturi)    
    plata (Joi, 1 iulie 2021, 18:51)

    Pacient [utilizator]

    Medicul de familie mi-a spus ca isi desfasoara activitatea in regim privat si ca urmare va percepe o contributie de 50 de lei reprezentind diferenta dintre suma platita de CAS si valoarea reala a consultatiei.
    pentru ca nu trebuie sa fie discriminare intre ambulatorul privat si CMI .
  • +2 (12 voturi)    
    ce trebuie sa stii? (Joi, 1 iulie 2021, 19:10)

    cucuveauamov [utilizator]

    nimic, trebuie doar sa ai - bani.
  • 0 (2 voturi)    
    Nedumeritul (Vineri, 2 iulie 2021, 7:53)

    Zagura [utilizator]

    De ce e musai ca la privat tarifele să fie mai mari? Nu cumva sunt subevaluate tarifele de la stat? Un reputat chirurg (din păcate intre timp trecut la cele veșnice) spunea acum câțiva ani că diferența între stat și privat este dată de faptul că la privat de regulă ți se asigură o cazare echivalentă cu a unui hotel de 4 sau chiar 5 stele. Medicii - în marea majoritate a cazurilor - sunt aceeași.
    • 0 (0 voturi)    
      diferenta este ca spitalele de stat deconteaza (Sâmbătă, 3 iulie 2021, 9:27)

      Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui Zagura

      netransparent cheltuielile.
      spitalele de atat subevalueaza costul procedurilor medicale si supraevalueaza la ”si altele”, cum ar fi cazarea. s-au publicat si in presa exemple concrete in care spitalele de stat au decontat la casa de sanatate cheltuieli cu cazarea pacientilor de peste 1000 de lei/zi/pacient.
      deci trebuie reglementat si acest aspect, prin plafonarea acestor cheltuieli trase din condei ca sa se acopere risipa si furturile.
      • 0 (0 voturi)    
        pretul operatiei nu acopera costul (Luni, 5 iulie 2021, 12:54)

        Taviiii [utilizator] i-a raspuns lui Antenistontel

        Salut,

        Asa am auzit si eu. Pretul operatiei nu acopera costul la stat. Preturile astea sunt posibile doar pentru ca spitalul acumuleaza datorii compensand astfel operatia.

        E si evident din preturile normate de stat ca n-are cu msa fie corect. Ai intr-o operatie aparatura, medici, asistenti, materiale necesare in operatie, zile de spitalizare si costa aprox 3000 in cazul unei cezariene. E evident aiurea.

        Ciao!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by