Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 3 au decis, miercuri, plasarea în arest la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, a celor doi angajaţi de la Institutul ''Victor Babeş'' acuzaţi de ucidere din culpăîn legătură cu tragedia din aprilie, când au murit trei pacienţi internaţi în unitatea mobilă ATI a spitalului, relatează Agerpres.

Spitalul Victor Babes din BucurestiFoto: AGERPRES

Judecătorii au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a şefului Serviciului tehnic şi a unui instalator de la spital, aceştia fiind plasaţi în arest la domiciliu.

Pe lângă interdicţia de a părăsi domiciliul fără încuviinţarea organelor de anchetă, cei doi nu au voie să comunice cu persoanele vătămate, cu alţi inculpaţi, cu martorii şi experţii din cauză.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de inculpaţi şi procurori.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, inculpaţii R.C. (instalator) şi P.L.V. (inginer - şef Serviciu tehnic al Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş") sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Din probele administrate până în prezent a rezultat faptul că:

  • * la data de 12.04.2021, în intervalul orar 16,55 - 16,57, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul R.C. a manipulat în mod necorespunzător elementele componente de reglare a presiunii de oxigen aferente instalaţiei Unităţii Mobile de Terapie Intensivă, fapt ce a determinat creşterea presiunii de oxigen peste valoarea de 6 bari, având drept consecinţă oprirea automată a ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienţilor internaţi în salonul ATI al unităţii medicale mobile, conducând astfel la decesul a trei pacienţi;
  • * inculpatul P.L.V. nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi responsabilităţile specifice postului, prin aceea că nu a asigurat funcţionarea în parametrii tehnici corespunzători a instalaţiei de oxigen aferente Unităţii Mobile de Terapie Intensivă amplasate în curtea spitalului, a cărei presiune, în perioada 10.04.2021 - 12.04.2021, s-a situat la valori ridicate, determinând astfel funcţionarea ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienţilor internaţi în salonul ATI al unităţii mobile în afara parametrilor optimi.

În acest context, spune Parchetul, la data de 12.04.2021, constatându-se necesitatea reducerii presiunii de oxigen, la ora 16,54, întrucât nu se mai afla la locul de muncă, P.L.V. i-a solicitat subalternului său, inculpatul R.C., să se deplaseze la camera tehnică a unităţii mobile şi să reducă presiunea oxigenului din instalaţie, fără a-l fi instruit corespunzător în prealabil asupra principiilor de funcţionare a instalaţiei.

  • "Astfel, pe fondul neasigurării funcţionării în parametri optimi a instalaţiei de oxigen, precum şi al instruirii deficitare a personalului din subordine, s-a creat necesitatea intervenţiei asupra instalaţiei, intervenţie realizată defectuos de inculpatul R.C., fapt ce a condus la oprirea automată a ventilatoarelor din dotarea Unităţii Mobile de Terapie Intensivă şi la decesul celor trei pacienţi", precizează procurorii.

Pe 12 aprilie, trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au murit după o defecţiune la TIR-ul ATI - unitatea mobilă de Terapie Intensivă - de la Institutul "Victor Babeş" din Bucureşti, care a dus la oprirea alimentării cu oxigen a pacienţilor.

Din primele informaţii, tragedia ar fi avut loc după o creştere bruscă a presiunii în instalaţia de oxigen la care era conectat TIR-ul, care a dus la blocarea completă a ventilatoarelor la care erau conectaţi cei opt pacienţi aflaţi în acel moment în TIR-ul ATI.