Un pacient în vârstă de 54 ani a fost transferat de la Spital Municipal Roman la Spitalul "Sfântul Spiridon" Iaşi fără degetul amputat, pentru că asistenta de pe ambulanţă a uitat să ia şi recipientul cu gheaţă în care se afla degetul retezat în urma unui accident de muncă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Roman, Andreea Trifan, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că medicul din Unitatea de Primiri Urgenţe i-a pus în vedere asistentei de pe ambulanţă, la predarea pacientului, că degetul secționat se află în acel recipient, dar aceasta a omis să îl ia.

Potrivit acesteia, pacientul a ajuns la Centrul de Primiri Urgenţe la ora 8,25, după ce a suferit un accident de muncă în urma căruia i-a fost retezat degetului inelar şi i-a fost secționat tendonul de la mâna stângă. I-a fost făcută o radiografie, iar medicul urgentist a solicitat transferul pacientului la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, la Secţia Chirurgie plastică.

Reprezentantul Spitalului Municipal Roman spune că la ora 9,10 s-a primit avizul de transfer, iar medicul urgentist a sunat în trei rânduri la Serviciul Judeţean de Ambulanţă deoarece maşina întârzia să ajungă. La ora 9,50, pacientul a fost preluat pentru transfer. "Asistenta de pe ambulanţă, deşi a fost informată de medicul urgentist că degetul este în recipientul cu gheaţă, a omis să îl preia", a spus Andreea Trifan.

La aproximativ 10 minute după ce ambulanţa cu pacientul a plecat de la Spitalul Municipal Roman, un asistent medical din Centrul de Primiri Urgenţe a sesizat că nu a fost preluat şi recipientul în care se afla degetul amputat. "La ora 10,10, medicul urgentist a solicitat o altă ambulanţă şi la 10,30 recipientul în care era păstrat degetul a fost preluat şi transportat către spitalul din Iaşi", a adăugat Andreea Trifan.

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ nu a prezentat, deocamdată, niciun punct de vedere cu privire la acest incident.