O linie telefonică de sprijin psihologic pentru românii afectați de pandemie, inclusiv pentru cadrele medicale, va fi disponibilă începând de marți, de la ora 12.00.

linie telefonica de sprijin psihologicFoto: Ministerul Sanatatii

Persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie vor putea apela linia telefonică 021 9081, cu tarif normal.

Linia telefonică de sprijin psihologic funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că unul din efectele pandemiei a fost reducerea accesului la servicii de sănătate mintală.

  • “S-a făcut un an de când avem de-a face în fiecare zi cu stres şi anxietate din cauza acestei pandemii. Toate lucrurile astea îşi lasă semnul. Avem în societate o tensiune cu care ne confruntăm la nivel individual şi la nivelul societăţii. Simţim cu toţii oboseală, confuzie, câteodată furie.
  • Măsurile de sănătate publică, distanţarea fizică, închiderea şcolilor pe perioade relativ lungi sau oprirea funcţionării unor afaceri, toate astea sunt menite să salveze vieţi şi să prevină pandemia, dar, cum spuneam, sunt de multe ori copleşitoare la nivel individual şi chiar la nivelul comunităţii”, a afirmat Vlad Voiculescu, marți, într-o conferinţă de presă online.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii vorbeşte despre o epidemie paralelă şi foloseşte acest termen atunci când vorbeşte despre deteriorarea sănătăţii mintale în rândul populaţiei, iar unul dintre efectele pandemiei este reducerea accesului la servicii de sănătate mintală în România şi în mai toate ţările de pe glob, potrivit lui Voiculescu.

  • "(...) Trebuie să spunem, dacă suntem oneşti, că ţara noastră nu are neapărat o tradiţie în a vorbi deschis despre problemele de sănătate mintală.
  • A existat şi există în continuare o stigmă pe care mulţi o poartă şi depresia, anxietatea, chiar dacă nu ar trebui să ruşineze pe nimeni, nu sunt subiecte extrem de cunoscute, respectiv subiecte despre care să se vorbească des şi deschis în orice context, fie în particular, fie în familie, fie pe scena publică”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Proiectul este coordonat de către Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.