Suntem în valul 3 al pandemiei de COVID-19, iar situația actuală în România este una ''destul de critică'' şi nu sunt motive să credem că lucrurile vor deveni ''mai uşoare'' în perioada imediat următoare, a afirmat astăzi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, într-o videoconferinţă pe tema gestionării epidemiei.

Vlad VoiculescuFoto: Guvernul Romaniei

"Suntem într-o situaţie destul de critică în acest moment şi nu avem motive să credem că lucrurile vor deveni mult mai uşoare pentru spitale, pentru medici şi, de fapt, pentru toată lumea în perioada imediat următoare, aşa încât avem nevoie să învăţăm şi avem nevoie să ne adaptăm rapid la ceea ce este deja bună practică şi bun tratament al pacienţilor şi protocoale şi respectarea unor reguli şi a unor lecţii învăţate", a declarat ministrul Sănătății.

Citește și: